Ministerul Educaţiei a reluat negocierile cu sindicatele pe teme salariale. Ministrul Cristian Adomniţei s-a întâlnit, sâmbătă, cu reprezentanţi ai Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret”, în decursul căreia cele două părţi au fixat un calendar al următoarelor săptămâni, stabilite pentru săptămâna viitoare.
Conducerea Federaţiei a acuzat pasivitatea Guvernului şi a Ministerului Educaţiei în ceea ce priveşte negocierea creşterilor salariale prevăzute pentru 2008, promovarea personalului nedidactic din unităţile de învăţământ pe grade/trepte profesionale şi acordarea unor sporuri specifice activităţii desfăşurate de aceste categorii de salariaţi din învăţământ.
Tot ea acuză modul discriminatoriu în care au fost acordate tichetele cadou pentru personalul din învăţământ la nivelul tarii, precum şi problemele apărute în ceea ce priveşte plata premiului anual. Ministerul Educaţiei a reluat negocierile cu sindicatele pe teme salariale. Ministrul Cristian Adomniţei s-a întâlnit, sâmbătă, cu reprezentanţi ai Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret”, în decursul căreia cele două părţi au fixat un calendar al următoarelor săptămâni, stabilite pentru săptămâna viitoare.
Conducerea Federaţiei a acuzat pasivitatea Guvernului şi a Ministerului Educaţiei în ceea ce priveşte negocierea creşterilor salariale prevăzute pentru 2008, promovarea personalului nedidactic din unităţile de învăţământ pe grade/trepte profesionale şi acordarea unor sporuri specifice activităţii desfăşurate de aceste categorii de salariaţi din învăţământ.
Tot ea acuză modul discriminatoriu în care au fost acordate tichetele cadou pentru personalul din învăţământ la nivelul tarii, precum şi problemele apărute în ceea ce priveşte plata premiului anual.