Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarkozy, acuzat că ”stigmatizează” romii şi nomazii

Publicat in Romania Libera, joi 22 iulie 2010 ·

Asociaţiile de apărare a romilor l-au acuzat miercuri pe preşedintele Nicolas Sarkozy că îi ”stigmatizează” pe romi şi nomazi prin faptul că a anunţat o reuniune asupra ”comportamentelor” unora dintre ei, o acuzaţie negată de purtătorul de cuvânt al guvernului, Luc Chatel, notează joi revista franceză Le Point, monitorizată de Agerpres.

La câteva zile după violenţele survenite în valea râului Cher (centrul Franţei), după moartea unui tânăr din comunitatea nomazilor, ucis de un jandarm după ce a forţat un control, şeful statului a anunţat o reuniune la Palatul Elysee, la 28 iulie, pe tema ”problemelor pe care le pun comportamentele unora dintre nomazi şi romi”. Reuniunea ”va face un bilanţ al situaţiei din toate departamentele şi va decide expulzările din toate taberele aflate într-o situaţie ilegală”.

”Preşedintele republicii a ales stigmatizarea rasistă a populaţiilor rome şi nomade prin amalgamuri inacceptabile, anunţând expulzarea, ţintită etnic, din toate taberele aflate într-o situaţie ilegală”, a denunţat Liga drepturilor omului (LDH), în opinia căreia aceste populaţii ”sunt ţapul ispăşitor pentru carenţele statului”. Aceasta pentru că, la ”peste zece ani de la adoptarea unei legi care impune primăriilor realizarea de zone de primire şi staţionare pentru nomazi, de abia jumătate din locurile prevăzute în întreaga Franţă sunt astăzi deschise”.

Opunând un ”nu rasismului anti-ţigani”, într-un comunicat, mai multe asociaţii bănuiesc guvernul francez că ”se foloseşte de pretextul” incidentelor de la Saint-Aignan pentru ”a institui o politică şi mai sistematică de reprimare, astfel încât să-i demonizeze pe cei care sunt primele victime ale rasismului în Franţa: ţiganii, ce sunt francezi în proporţie de peste 95%”.

Aflat în scădere de popularitate în plin scandal al afacerii Woerth, Sarkozy ”încearcă să deturneze atenţia opiniei publi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 7 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 5 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 10 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°