La 23 august 1944, Mariana Dragescu se gasea pe terenul de zbor de la Clinceni. La aflarea vestii armistitiului, in ciuda bucuriei manifeste din jur, a ramas ingandurata. Aliantele romanilor cu rusii au fost intotdeauna nefaste...
Se incheia un capitol al razboiului in care fratia de arme cu armata germana functionase in mod real. Se incheia, de fapt, o epoca.
Mariana era de acum un pilot cu vechime si experienta. Pe frontul de Est, fusese decorata cu Ordinul "Virtutea Aeronautica" cu spade, clasa Crucea de Aur (1941), Ordinul "Vulturul German" clasa a III-a (1942) si Crucea "Regina Maria" clasa a III-a (1943).
In august 1944, aviatoarele Escadrilei Albe se bucurau deja de notorietate. In afara de cartea lui George Acsinteanu, Escadrila Alba, tiparita in doua editii, dar care introducea prea multe elemente fanteziste pentru a avea valoare documentara, femeilor-pilot din aviatia sanitara le fusesera dedicate articole ample si reportaje insotite de numeroase fotografii, in reviste romanesti si germane precum Aripi romanesti, Tempo, Romania aeriana, Hamburger Illustrierte, Berliner Illustrierte Zeitung. Filmul artistic Escadrila Alba, coproductie romano-italiana, cu Mariella Lotti, Tino Bianchi si Lucia Sturdza-Bulandra in rolurile principale, inspirat tot din povestea Escadrilei Sanitare, avea prea putina legatura cu realitatea. Totusi, numele aviatoarelor romance depasisera granitele tarii.
Au urmat zborurile pe frontul de Vest, in misiuni de legatura. Atmosfera era diferita. In ciuda faptului ca acum ne erau aliati, sovieticii se comportau aproape la fel de rau ca niste inamici, abuzurile tinandu-se lant. Argumentul lor suprem era, intotdeauna, forta.
"Veneau in unitatile noastre - mai ales la noi, la Escadrila Sanitara -, veneau la comandant si cereau sa le dea benzina. Furau masini si aveau nevoie de combustibil. Comandantul
