Alexandru Dabija şi-a manifestat predilecţia pentru sensurile alegorice ale poveştilor lui Creangă, exprimate însă cât se poate de neaoş, recuperând tradiţia bucovineană, fie că ne referim la delicii culinare specifice, la superstiţii ori ritualuri. Astfel că poveştile sunt resemnificate într-un registru matur, în acelaşi timp ludic şi extravagant.
Două dintre producţii sunt realizate la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (2007, 2013), alte două la Teatrul Act din Bucureşti (2011, 2012). Primele două (OO!, după ”Punguţa cu doi bani” şi O... ladă, după ”Fata babei şi fata moşneagului”atrag mai curând atenţia prin recuzită regizorală, celelalte două prin interpretare - vigoare (Marcel Iureş în Absolut!, după ”Ivan Turbincă”), rafinament şi virtuozitate (Emilia Dobrin în Capra cu trei iezi. Studiu gastronomic) sau dezinvoltură (Andi Vasluianu în Capra cu trei iezi...).
În cadrul FITPT 2013, pe scena Teatrului Luceafărul din Iaşi a putut fi vizionată montarea recentă a lui Alexandru Dabija după poveştile lui Ion Creangă, Capra cu trei iezi..., în stilul inconfundabil al regizorului: decor cu accente bucovinene; replici piperate; convertirea actorilor la discurs - o veritabilă incursiune în gastronomia moldavă, mascând subiecte serioase sub multipla exploatare în registru comic; intuirea finalului modificat pentru a menţine leit-motivul ospăţului - răzbunarea caprei prin otrăvirea lupului hulpav - încă de la început ori pe parcurs, prin punctarea anumitor cuvinte, prin tăceri cu miez ori pur şi simplu prin includerea în meniu a colivei; resimţirea unul elevatio la fine de spectacol excelent jucat, de o eleganţă aparte, reactualizând în tuşe moderne şi adulte o poveste arhicunoscută, dar pe care am uitat-o şi evocând o întreagă mitologie, ascunsă sub aparentul relaş dramatic practicat de Dabija. În cheie simbolică, raiul şi iadul sunt complementare, ca dou