Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IPP: Decizia PSD de a nu participa la votul asupra legii ANI este lipsită de responsabilitate

Publicat in Romania Libera, luni 16 august 2010 · ·

Institutul pentru Politici Publice susţine că decizia social-democraţilor de a nu participa la votul dat pe marginea Legii ANI arată lipsa de responsabilitate în condiţiile în care toţi parlamentarii au obligaţii în domeniul justiţiei în raport cu UE, potrivit NewsIn.

"Considerăm că decizia PSD de a nu îşi exprima votul pe varianta dezbătură de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi este un act lipsit de responsabilitate politică, întrucât toţi parlamentarii şi partidele din care aceştia provin, se fac prin aceste atitudini responsabili pentru sancţiunile şi criticile de la nivel european primite de către România odată cu publicarea celui mai recent Raport al Comisiei Europene privind justiţia", se arată într-un comunicat dat luni publicităţii de către IPP.

De asemenea, IPP argumentează că decizia PSD nu are acoperire în Regulamentul Camerei Deputaţilor deoarece opţiunea de a semna lista de prezenţă fără să participi la vot nu există ca atare formulată în text. "În faţa acestei situaţii, facem un apel către preşedintele partidului parlamentar PSD, Victor Ponta, respectiv către liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, să explice public motivul acestui gest şi să îşi exprime poziţia cu privire la Legea ANI, aşa cum a fost ea dezbătută în Comisia juridică din Camera Deputaţilor", se mai spune în comunicatul IPP.

Preşedintele PSD Victor Ponta a explicat luni că social-democraţii nu vor participa la votul pe Legea ANI, deoarece elementele de neconstituţionalitate nu au fost îndepărtate în urma deciziei CCR şi nu respectă cerinţele UE.

"Opţiunea BPN vizavi de proiectul ANI este de (...) a nu participa prin votul nostru la adoptarea sau respingerea acestei legi. Vom semna prezenţa, dar atâta timp cât problemele de constituţionalitate ridicate de CCR nu au fost îndepărtate şi atâta timp cât din păcate Guvernul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 8 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 8 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 6 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 11 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°