Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Agriculturii va finanţa trei centre zonale de cercetare în domeniul pomiculturii. Constantin: Peste 50 la sută din plantaţiile pomicole sunt în declin

Publicat in Mediafax, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Ministerul Agriculturii va finanţa trei centre zonale de cercetare în domeniul pomiculturii, la Mărăcineni-Piteşti, Iaşi şi Bistriţa, care să producă material săditor necesar din 2014, când va începe programul de reconversie în pomicultură, a anunţat sâmbătă ministrul Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, în cadrul unei mese rotunde pe teme agricole, că statul va finanţa trei centre zonale de cercetare în domeniul pomiculturii, care să producă material săditor autohton necesar din 2014, când va începe programul de reconversie în pomicultură, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Daniel Constantin a spus că este vorba de cele din Piteşti-Mărăcineni pentru sudul României, Iaşi pentru Moldova şi Bistriţa pentru Transilvania.

"Avem în plan la finalul lui 2014 să începem un program de reconversie la pomicultură după modelul pe care l-am implementat cu succes la viticultură. Vrem să începem şi pe zona de pomicultură plecând de la o realitate care există astăzi în România. Peste 50 la sută din plantaţiile pomicole sunt, din păcate, în declin. Din acest motiv, din banii europeni pe care îi avem pentru 2014-2020, o alocare importantă, un subprogram va fi dedicat pomiculturii.

Mi-ar plăcea să fim pregătiţi cu material săditor din România în 2014, când vom avea la dispoziţie aceşti bani europeni, nu cu material săditor pe care îl importăm din străinătate. Nu suntem pregătiţi per ansamblu să facem faţă unei competiţii. Din acest motiv, am luat decizia zilele trecute să avem trei centre de cercetare extrem de importante, pe care să le finanţăm ca să reprezinte un punct de pornire pentru programul de pomicultură. Staţiunea de la Bistriţa poate să deservească toată zona Transilvaniei. Vom face toate eforturile ca, în programul tematic pentru cercetare, în anul 2013 să alocăm sume importante astfel î

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 22 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 45 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°