La finele Salonului Internaţional de Carte ediţia XXI (2012), organizat sub egida Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova, un comunicat de presă a anunţat că premiul „Cartea anului în domeniul istoriei bibliotecilor” a fost acordat culegerii „Istoria Bibliotecii Naţionale din Chişinău în documente de arhivă. Studiu şi documente” autori Ion Varta şi Tatiana Varta.
În scopul verificării unor informaţii privind circulaţia cărţii în Basarabia, în iarna anului trecut am căutat volumul respectiv în fondurile Bibliotecii Naţionale a R. Moldova şi nu l-am găsit. Pentru a mă convinge că poate la mijloc e o scăpare, am mers la alte câteva instituţii de profil – la Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi la Camera Naţională a Cărţii a R. Moldova unde, potrivit legii, trebuia să ajungă neapărat un exemplar al lucrării. Culegerea nu era nici acolo.
Cu câteva zile în urmă am căutat din nou volumul. În baza de date a Bibliotecii Naţionale a R. Moldova, la care am apelat pentru verificare, nu figurează că o lucrare cu denumirea respectiva ar fi intrat în patrimoniul instituţiei în anul 2012, dar nici în anul 2013. Acelaşi lucru l-am constatat la Biblioteca AŞM şi la Camera Naţională a Cărţii, unde am mers din nou.
În fine, am consultat bibliografia dlui dr. în istorie Ion Varta publicată în Calendarul Naţional - 2013 (cu prilejul unei frumoase vârste), editat de către Biblioteca Naţională a R. Moldova, şi am constatat că această lucrare figurează printre cele pe care istoricul le-a trecut la capitolul realizări în anul 2012. În biografie se precizează că volumul, la Salonul Internaţional de Carte ediţia XXI (2012), a obţinut premiul „Cartea anului în domeniul istoriei bibliotecilor”.
Având în vedere cele expuse mai sus, Vă rog, stimate domnule director al Bibliotecii Naţionale a R. Moldova, în calitate de organizator al evenimentului, şi stimaţi memb