Consiliului de Administraţie al SC Koyo SA din Alexandria a hotărât ca peste 1.000 de angajaţi să fie trimişi în şomaj. Singura motivaţie care a fost oferită sindicaliştilor pentru măsura de disponibilizare a fost reducerea cererii de rulmenţi pe fundalul crizei economico-financiare. Sindicaliştii ameninţă că se vor adresa instanţei şi, de asemenea şi că vor declanşa un conflict de muncă. Mai întâi, însă, au solicitat sprijin la Prefectură şi la instituţiile deconcentrate din domeniul relaţiilor de muncă de pe raza judeţului. De asemenea, au solicitat conducerii societăţii, anularea deciziei Consiliului de Administraţie, transmite NewsIn.
Pentru că au doar calitate de observatori în consiliu, liderii celor cinci sindicate nu au putut interveni în luarea deciziei. Potrivit liderul Sindicatului Independent Rulmentul, Andrei Tănase, disponibilizările se vor face în următoarele 60 de zile, în conformitate cu prevederile legale.
" Am aflat cu stupefacţie, vineri, la şedinţa Consiliului de Administraţie că, de luni, încep procedurile legale de disponibilizare a 1.026 de angajaţi. Noi, liderii sindicali, nu putem să influenţăm cu nimic decizia Consiliului de Administraţie, pentru că, în calitate de observatori, nu avem drept de vot ”, a spus Andrei Tănase.
La fabrica de rulmenţi din Alexandria, sunt 1.940 de angajaţi, dintre care 700 sunt în şomaj tehnic, cei mai mulţi, încă din luna octombrie 2008.