Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La "vânătoare" de infractori. Razii în  judeţ pentru capturarea răufăcătorilor

Publicat in Adevarul, duminică 20 ianuarie 2013 ·

Pentru asigurarea siguranţei pe raza judeţului, poliţiştii călărăşeni au fost mobilizaţi în teren, în perioada 17-20 ianuarie, la mai multe acţiuni pentru prevenirea faptelor antisociale. Astfel, s-a urmărit descurajarea săvârşirii infracţiunilor, dar şi prevenirea şi descoperirea furturilor din avutul public şi privat.

„Acţiunile desfăşurate vizează depistarea, identificarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care încalcă prevederile legale prin săvârşirea de contravenţii şi infracţiuni care aduc atingere liniştii publică, patrimoniului public şi privat, regimului circulaţiei rutiere şi altor norme de convieţuire socială”, a precizat inspector de poliţie Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi. Doar în data de 17 ianuarie au acţionat 72 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră şi de investigaţii criminale, fiind verificate 65 de autovehicule şi 26 de unităţi comerciale. Oamenii legii au prins şi încarcerat un urmărit naţional, au reţinut 6 permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare. De asemenea, a fost constatată în flagrant o infracţiune la regimul circulaţiei rutiere şi au fost aplicate 86 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.010 lei.

Urmărit naţional, prins la Olteniţa

La Olteniţa, poliţiştii l-au prins pe Alexandru B., de 24 ani, din localitate, urmărit naţional de la sfârşitul lunii decembrie 2012 deoarecet se sustrăgea măsurii arestării preventive. Pe numele său, instanţa de judecată a emis, în lipsă, la 28 decembrie 2012 mandat de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în paguba unei case de pariuri sportive din Olteniţa. Bărbatul a fost prezentat instanţei şi încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi. Pe raza municipiului Călăraşi s-au desfăşurat acţiuni pentru combaterea absenteismului şcolar, fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°