Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Armonie deplină între Sarkozy şi Bush

Publicat in Gandul, miercuri 7 noiembrie 2007 ·

„Am venit la Washington cu un mesaj simplu: doresc să recuceresc inima Americii pe termen lung. Suntem aliaţi dintotdeauna şi pentru totdeauna” – iată ce şi-a propus liderul de la Elysée, Nicolas Sarkozy, de la prima sa vizită oficială în SUA. El urma să se adreseze aseară celor două camere reunite ale Congresului american.

Mesajul fusese deja transmis şi în alte forme oficialilor americani şi în special preşedintelui George W. Bush, cu care s-a întreţinut la dineu. „Bine ai venit la Casa Albă”, l-a întâmpinat liderul american pe Sarkozy, în franceză. Pe un ton totuşi sobru, liderul de la Casa Albă i-a reamintit lui Nicolas Sarkozy de „moştenirea” lăsată de generalul Lafayette şi de faptul că „marele popor al Franţei este printre cei mai vechi prieteni ai Americii”. Neuitând însă criticile de acasă (cum că s-ar transforma în noul „pudel” al preşedintelui american), Sarkozy a menţionat că, aşa cum se întâmplă în orice familie, există şi divergenţe, însă acestea pot fi discutate deschis.

Cele pe care Sarkozy s-a încumetat să le menţioneze se referă în special la poziţia SUA faţă de încălzirea climatică (refuzul de a semna protocolul de la Kyoto), dar şi la faptul că dolarul este tot mai slab cotat. În ceea ce priveşte Irakul, Sarkozy a declarat, simplu, că „perioada de neînţelegeri a fost depăşită”, potrivit Le Monde. În privinţa Iranului, preşedintele francez a repetat că el este, ca şi americanii, „partizanul unei politici ferme”. Oricum, au indicat oficiali americani sub protecţia anonimatului, administraţia Bush speră că Franţa va juca un puternic rol de lider şi de portavoce a Americii în interiorul Europei. (E.F.)

„Am venit la Washington cu un mesaj simplu: doresc să recuceresc inima Americii pe termen lung. Suntem aliaţi dintotdeauna şi pentru totdeauna” – iată ce şi-a propus liderul de la Elysée, Nicolas Sarkozy, de la prima sa vizită oficia

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 50 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 29 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 31 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 37 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°