Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACCIDENTUL DIN MUNTENEGRU: O femeie despre care se credea că a murit este printre răniţi

Publicat in Mediafax, marți 25 iunie 2013 ·

Primarul din Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu, spune că soţia omului de afaceri Nicolae Derviş, despre care iniţial s-a anunţat că este decedată, este în viaţă, iar confuzia aparţine rudelor, care nu au avut acces la Secţia de Terapie Intensivă, unde ar fi putut să o recunoască pe femeie.

Primarul Nicolae Diaconu a declarat că, potrivit ultimelor informaţii pe care le are, Maria Derviş, soţia omului de afaceri Nicolae Derviş, fost consilier local, este în viaţă.

"Doamna Maria Dervis trăieşte. A fost o confuzie făcută de către familie, care iniţial a identificat un cadavru, confirmând că este aceasta. Cadavrele sunt tumefiate şi unele dintre ele secţionate, fără mâini şi picioare. Identificarea este anevioasă şi chiar imposibilă şi poate conduce şi la astfel de confuzii, iar astăzi o femeie aflată la terapie intensivă s-a trezit din comă şi a spus că o cheama Derviş Maria. S-a ajuns la această neînţelegere, la această confuzie şi pentru că familia nu a avut acces la Terapie Intensivă. Probabil că alta ar fi fost situaţia, dar important este că doamna Derviş trăieşte", a spus primarul.

El a precizat că miercuri la Curtea de Argeş va fi organizat un ceremonial religios, pentru primirea sicrielor cu trupurile neînsufleţite ale celor patru persoane din oraş care au murit în urma accidentului de autocar.

"Răniţii vor sosi azi la ora 15.00, dar nu vor ajunge la noi la Curtea de Argeş şi vor rămâne internaţi la spitale din Bucureşti. Cei decedaţi vor sosi probabil mâine în ţară. Deci avem patru decedaţi, şi nu cinci, aşa cum s-a anunţat iniţial şi patru persoane rănite, toate fiind femei. Avem steagul coborât în bernă la Curtea de Argeş şi vom organiza cu unitate militară de vânători de munte un ceremonial de primire a sicrielor la Biserica Domnească din oraş", a declarat primarul municipiului Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu, care a precizat că

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 45 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 47 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°