Uităm să ne uităm la peliculele canonice şi analiza e trecută cu vederea în favoarea unei frumuseţi care depăşeşte înţelegerea. Există multe lungmetraje, care, ca şi anumite cărţi, ajung să fie citate mai mult decât sunt citite. Aşa că aş dori să "citesc" un film canonic, inundat de adjective şi preamărit de fiecare dată când se scrie despre el. Tocmai pentru că bănuiesc că un film-capodoperă nu se lasă interpretat cu una, cu două şi nici nu e epuizat în una sau două exegeze.

Fie-mi permis să parafrazez un slogan desuet şi să-i dau conotaţii pozitive: "}ara şi poporul rus/ Bucurie mi-au adus". Pe bune, deoarece Consiliul Cinematografiei Ruse sau aşa ceva a scos pe DVD - cred eu - versiunea necenzurată a lui Andrei Rubliov (1969), care e acum disponibilă la închiriere în cel puţin două magazine specializate. Există însă voci care vorbesc de o variantă iniţială de nouă ore, tăiată apoi la una de şase şi, în final, la una de trei ore şi. Ce pot să spun e că filmul de închiriat are mai multe minute decât cel care se poate vedea la cinematecă. Genul de DVD e complet "occidentalizat", conţinând un interviu, imagini de când s-a filmat pelicula, galerie foto etc. Pe de altă parte, am inserat un "cred eu" pe când vorbeam de versiunea necenzurată a filmului deoarece criticii anglo-saxoni vorbesc de 8 capitole ale filmului. Or, pe DVD-ul de care vorbeam, am numărat zece (incluzând prologul şi fragmentul final, cu montajul detaliilor din picturile lui Rubliov), ceea ce mi se pare simbolic - o aluzie la decalog e probabilă într-un film care are credinţa în Dumnezeu drept epicentru. De altfel, trebuie să îl citez pe avizatul critic de film BBC, care defineşte filmul într-un mod excelent: "o poveste de un misticism oblic care face din artist o figură cristică crucificată de epoca brutală în care trăieşte şi caută ceea ce probabil înseamnă un singur lucru - redempţ