Secretarul american al Apărării, Robert Gates, a ajuns, astăzi de dimineaţă, la Kabul pentru a discuta cu preşedintele afgan, Hamid Karzai, şi cu comandamentul forţelor internaţionale din zonă despre decizia preşedintelui Barack Obama de a trimite 30.000 de militari suplimentari, relatează AFP. Acum o săptămână, Obama a anunţat creşterea rapidă a contingentului american la 100.000 de persoane, în vederea combaterii unei insurecţii islamiste în plin avânt.
Şeful Pentagonului va purta discuţii totodată despre instruirea armatei şi a poliţiei afgane, componentă importantă a strategiei preşedintelui Obama, care va permite în final retragerea trupelor străine.
Responsabilizare
Karzai a declarat, duminică, într-un interviu pentru CNN, că afganii doresc să preia responsabilitatea asupra securităţii ţării "cât mai curând posibil", dar a adăugat că vor fi necesari doi ani pentru pregătirea forţelor afgane.
"Dorim să fim partenerul lor pe termen lung", a spus Gates, în avion, în drum spre Afganistan.
Acesta va discuta, de asemenea, cu membrii Statului Major al trupelor americane şi NATO în regiune, în lipsa generalului Stanley McChrystal, comandantul forţelor internaţionale în Afganistan, care va fi audiat de Congresul american la Washington.
Oficialul american va aborda problema provocărilor logistice pe care le presupune sosirea unor întăriri semnificative în Afganistan, după ce, vineri, a semnat ordinul de mobilizare a primilor 17.000 de militari americani, aşteptaţi în teritoriu "până în martie sau aprilie".
Ofensivă în "provincia opiului”
De la finalul săptămânii trecute, 900 de militari britanici şi americani din cadrul forţelor NATO şi 150 de militari afgani au început ofensiva în provincia Helmand, regiunea cu cea mai mare producţie de opiu.
Noile