Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Perjovschi: „Misiunea ICR a fost schimbată, în loc de cultură contemporană sincronă internaţional se va trece la Cântarea României”

Publicat in Adevarul, joi 2 august 2012 ·

Artistul Dan Perjovschi a declarat pentru ziarul „Adevărul" că decizia conducerii Institutului Cultural Român de a demisiona a fost corectă.

„Conducerea ICR a acţionat corect. Misiunea ICR a fost schimbată, în loc de cultură contemporană sincronă internaţional se va trece la Cântarea României, iar în loc de patronaj simbolic al preşedintelui se trece la subordonare politică efectivă a Senatului. În plus, bugetul este din nou tăiat (probabil ca să acopere costurile referendumului). Tot ce s-a construit cu migală timp de şapte ani se năruie într-o lună", a spus el.

Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român, alături de cei doi vicepreşedinţi Mircea Mihăieş şi Tania Radu, şi-au prezentat azi demisia de la conducerea instituţiei, în cadrul unei conferinţe de presă, protestând împotriva trecerii ICR la Senat.

„Schimbările au fost făcute în regim de urgenţă, fără analiză, fără consultare, cu motivaţii după ureche. Politicienii USL repetă ca papagalii nişte acuzaţii total aiurea sau pur şi simplu mint cu neruşinare", a comentat Dan Perjovschi în continuare. „Niciodată de când colaborez cu ICR nu am auzit nici cea mai mică aluzie politică pro sau contra cuiva. Arta a fost respectată în integritatea ei. Singurele probleme au venit din birocraţia infernală şi din sistemul de legi tâmpite de la noi, unde creatorii sunt trataţi ca potenţiali infractori.

ICR are rezultate clare, evidente şi recunoscute în străinătate. Fiecare ban cheltuit a fost dublat prin parteneriate cu instituţii occidentale. Este una din puţinele instituţii ale statului care-şi publică raportul anual să vadă toată lumea ce, cine şi unde. ICR a devenit în câţiva ani o instituţie admirată şi invidiată de ţări şi culturi mult mai bogate. Probabil tot acest succes a deranjat. Nu-ţi mai poţi scuza eşecul şi incompetenţa dacă altcineva în aceleaşi condiţii străluceşte.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 14 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 11 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°