In ciuda faptului ca pana la debutul unui nou an scolar mai sunt doua saptamani, multe unitati de invatamant din judet sunt la aceasta ora adevarate cocine. Multe scoli din mediul rural functioneaza in case taranesti, improprii pentru desfasurarea orelor, in spatii in care nu au mai fost efectuate reparatii capitale de mai multi ani. Altele nu sunt racordate la reteaua Apavital si nu au grupuri sanitare. Toate aceste nereguli si multe alte deficiente au fost depistate in urma controalelor efectuate saptamana trecuta de o comisie mixta, formata din reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi si ai Directiei de Sanatate Publica (DSP) Iasi. Verificarile au demarat pe 22 august si se vor finaliza in cursul saptamanii viitoare.
In comuna Popesti, inspectorii au descoperit ca scolile functioneaza in cladiri improprii, in case taranesti. De asemenea, in comunele Popesti, Tibana si Golaesti, cladirile sunt necorespunzatoare si necesita reparatii capitale. In multe localitati, printre care Grajduri, Scanteia, Mironeasa, Madarjac, fantanile nu au un perimetru de protectie, iar la Scanteia au fost forate puturi noi, dar nu au fost finalizate. In unele localitati, scolile nu au inca facuta racordarea la reteaua Apavital, iar in comunele Tibana, Madarjac, Scanteia, Trifesti, Scheia si Mogosesti scolile nu au grupuri sanitare corespunzatoare. "Saptamana trecuta, o comisie mixta, formata din reprezentanti ai ISJ si ai DSP, a efectuat 114 controale in unitatile de invatamant din judetul Iasi, constatandu-se ca lucrarile de reparatii curente sunt in derulare in majoritatea unitatilor. S-au consemnat mai multe nereguli, urmand ca dupa finalizarea controalelor in toate unitatile de invatamant, spre finalul saptamanii viitoare, pe baza datelor centralizate, sa se stabileasca care sunt unitatile autorizate", a declarat Marius Voicescu, purtatorul de cu