După ce, în Katyn (film nominalizat la Oscar anul trecut), a abordat un subiect de mare interes naţional, dar şi personal (tatăl său fusese printre numeroşii ofiţeri polonezi ucişi de sovietici în masacrul din 1940), maestrul cinematografiei europene, Andrzej Wajda, revine pe marile ecrane (deocamdată din Polonia, de pe 24 aprilie) cu o poveste la fel de personală, dar, în acelaşi timp, cu certe semnificaţii universale. În mare, tot despre moarte este vorba şi în Tatarak, ba chiar despre dispariţia unui om care, de-a lungul vieţii, i-a fost la fel de apropiat regizorului ca propriul tată (Andrzej n-avea decît 14 ani la data tragicelor evenimente din pădurea Katyn): un vechi şi bun prieten, directorul de imagine Edward Klosinski, cu care a colaborat la multe titluri importante ale carierei sale, precum Pămîntul făgăduinţei (1975), Omul de marmură (1977), Domnişoarele din Wilko (1979) sau Omul de fier (1981). Apreciatul operator polonez, care mai lucrase cu regizori importanţi – Krzysztof Kieslowski, Jerzy Stuhr, Krzysztof Zanussi, dar şi Lars von Trier (la Europa) –, s-a stins pe 5 ianuarie 2008, în braţele soţiei sale, actriţa Krystyna Janda – şi ea o bună prietenă şi veche colaboratoare a lui Wajda (a debutat în Omul de marmură, ocazie cu care l-a cunoscut pe Klosinski). Totuşi, filmul, care a avut premiera mondială anul acesta la Berlin – unde, prezentat în competiţie, a primit Premiul „Alfred Bauer“, destinat filmelor inovatoare pentru a şaptea artă –, are, de fapt, un alt punct de origine. Tatarak (tradus în engleză Sweet Rush, titlul trimite la o plantă acvatică, cunoscută la noi sub multe denumiri, precum „obligeană“, „buciumaş“, „calamar“, „cin-de-apă“, „trestie mirositoare“ şi chiar „tartarachi“, şi utilizată în prepararea medicamentelor – are şi calităţi afrodiziace – sau a parfumurilor) este numele unei povestiri a cunoscutului prozator polonez Jaros