Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de persoane manifestează la Paris împotriva Europei "austerităţii"

Publicat in Romania Libera, duminică 30 septembrie 2012 ·

Mii de persoane au manifestat duminică la Paris împotriva Europei "austerităţii", la apelul unui număr de aproximativ 60 de organizaţii, inclusiv Frontul de Stânga, cu două zile înainte de începerea examinării în Parlament a Tratatului bugetar european, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Potrivit partidului Frontul de Stânga (stânga radicală), la marş au participat "peste 50.000" de manifestanţi, la plecarea coloanei. Nicio estimare nu era disponibilă imediat din partea poliţiei.

"Această zi este ziua în care poporul francez se pune în mişcare împotriva politicii de austeritate", a declarat Jean-Luc Mélenchon, copreşedintele partidului, insistând asupra prezenţei alături de el a unor eurodeputaţi din cadrul stângii radicale, o spaniolă şi o portugheză.

Mélenchon, fost candidat la preşedinţie, a respins afirmaţia potrivit căreia ar fi vorba despre o reuniune a opoziţiei faţă de Guvern. "Este o manifestaţie de opoziţie faţă de politicile de austeritate", a insistat el.

În afară de Frontul de Stânga, sindicate şi asociaţii au îndemnat, de asemenea, la o participare la manifestaţie.

Această manifestaţie intervine în contextul în care deputaţii francezi examinează începând de marţi Tratatul bugetar european, considerat, de către o parte a stângii, sinonim cu aprobarea politicilor europene de austeritate.

Adunarea Naţională şi Senatul urmează să ratifice până la sfârşitul lui octombrie acest text, care obligă cele 25 de state semnatare să nu depăşească, pe termen mediu, un deficit "structural", adică indiferent de conjunctură să fie egal cu 0,5% din PIB.

Frontul de stânga se opune aprig textului, căruia i se opun şi ecologiştii, aripa de stânga a Partidului Socialist (PS) şi, de cealaltă parte a eşicherului politic, Frontul Naţional (FN, extrema dreaptă) şi suveraniştii.

În schimb, UMP (Uniunea pentru Mişcare Populară, dreapta

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 8 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

De luni începe sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Peste 500.000 de elevi vor susţine examene

News.ro acum 33 minute
Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni, peste 500.000 de elevi urmând să susţină examene la limba română, matematică şi ştiinţe ale naturii şi la limba maternă. Durata alocată rezolvării este de

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 10 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 11 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 11 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Premierul Ciolacu spune că ministrul Apărării ”are rețineri mari” ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei

G4Media acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică seară, la Antena 3, că nu a discutat cu președintele Klaus Iohannis după întoarcerea acestuia din SUA, dar că a discutat cu ministrul Apărării despre posibilitatea ca România să dea un sistem de apărare

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

5°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°