Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciobotariu: "Ar fi fantastic să jucăm iar în cuplaje, dar unde ar avea loc toţi suporterii?"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 8 iulie 2011 ·

Antrenorul dinamovist Liviu Ciobotariu s-a declarat încîntat de posibilitatea ca National Arena să găzduiască din nou cuplaje. "Ciobi" a vorbit şi despre prestaţia echipei sale din amicalul cîştigat cu Anif, 2-1.

"Am primit din nou gol pe o eroare individuală. Azi am folosit toţi jucătorii, pentru a-i evalua si pentru a-mi face o idee despre campionat. Sînt mulţumit că ne-am creat ocazii bune de a marca.

Mai sînt două săptămîni, ar mai fi timp de remediat greşelile, pot spune că a fost un stagiu foarte, foarte reuşit.

Pe Tobă l-am introdus pentru a vedea cum se integrează în grupul nostru, depinde de el să fie titular, dacă va evolua bine.

Dinamo, prin tradiţie, se bate să cîştige toate meciurile, nu există adversari slabi, ne propunem să avem un început bun de campionat, să tratăm cu seriozitate meciurile, să nu ne facem singuri jocurile dificile. Aparent avem un program mai bun, pentru că nu intrăm direct în derbyuri.

Ar fi o idee fantastică să jucăm pe National Arena în cuplaje, aşa ar veni 40.000 de oameni la meciuri. Singura problemă nu e legată de incidente ci de capacitate, dacă vor avea loc şi fanii lui Rapid, şi ai Stelei, şi ai lui Dinamo.

Noi avem patru-cinci jucători care sînt în formă maximă, depinde de ei cum vor evolua în campionat, dar şi de selecţioner, care va alege fotbaliştii pentru meciul cu Argentina. Am vorbit şi cu Boldici, şi cu Neagoe, care au venit să ne vadă, ţin legătura cu Florin Marin.

Nu ştiu nimic despre plecări, am vorbit cu domnii Badea şi Borcea, dar nu mi-au spus nimic concret. Torje şi Alexe ar fi două pierderi foarte importante, dar nu pot discuta despre asta pentru că nu e nimic cert", a zis Ciobotariu.

Antrenorul dinamovist Liviu Ciobotariu s-a declarat încîntat de posibilitatea ca National Arena să găzduiască din nou cuplaje. "Ciobi" a vorbit

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 10 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 11 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 8 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 12 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 7 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 9 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 9 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°