Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea: Moţiunea lui Blaga e aceeaşi, în proporţie covârşitoare, cu cea din 2011 şi 2012

Publicat in Mediafax, vineri 1 martie 2013 · ·

Candidatul la şefia PDL Elena Udrea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că moţiunea propusă în 2013 de Vasile Blaga este aceeaşi, în proporţie covârşitoare, cu cea din 2011 şi 2012, iar, "realist vorbind, situaţia s-a schimbat".

Udrea a fost întrebată cum apreciază moţiunea sa şi pe cei care o susţin în condiţiile în care Vasile Blaga a fost numit "unificatorul", iar susţinătorii săi "oameni realişti".

"Eu aş spune doar că moţiunea domnului Vasile Blaga este, în proporţie covârşitoare, aceeaşi cu cea din iunie 2012 şi cu cea din 2011, deşi cred că, realist vorbind, dacă vrem să fim realişti, situaţia s-a schimbat mult de atunci. În 2011, eram la guvernare, în 2012 tocmai pierdusem în iunie un milion de voturi. Deci cred că o moţiune realistă ar fi cea care se referă la momentul concret, actual, în care se află PDL şi care propune o viziune pentru PDL pornind de la ceea ce se întâmplă astăzi cu partidul. Să vii cu ideile din 2011 când partidul era la guvernare, nu cred că este realist dacă suntem în martie 2013", a spus Udrea.

Întrebată câte filiale o susţin în condiţiile în care Vasile Blaga a afirmat că are 30 de partea sa, Udrea a spus: "Ce înseamnă o filială? Poate 30 de preşedinţi de organizaţii care au în spate oameni care pot să facă sau nu ce le cere acesta".

"A conduce partidul în felul în care se întâmplă astăzi e ceea ce eu contest şi mă refer inclusiv la felul în care s-au adunat semnăturile pe moţiuni. Eu am spus că nu vreau să semneze niciun coleg moţiunea mea până nu o citeşte. Cum poţi semna pe o moţiune despre care nu ştii ce conţine. De aceea, strategia mea a fost să plec prin ţară, să prezint moţiunea şi pe măsură ce oamenii o citesc şi sunt de acord şi vor să o susţină să semneze. Statutul pe de altă parte nu împiedică să semnezi pe toate moţiunile. Deci nu-mi spune nimic cifra aceasta care îi d

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 37 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 42 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 59 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 2 ore
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°