Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irina Jianu, încarcerată la Penitenciarul Bacău, a fost în greva foamei timp de o zi

Publicat in Mediafax, miercuri 17 iulie 2013 ·

Fostul inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu, condamnată la şase ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii" şi încarcerată la Penitenciarul Bacău, a fost în greva foamei timp de o zi, nemulţumită că problemele sale de sănătate nu pot fi tratate în detenţie.

Încarcerată în iunie 2012 în Penitenciarul Bacău, Irina Jianu s-a aflat, timp de o zi, în refuz de hrană în semn de protest faţă de imposibilitatea de a-şi trata problemele de sănătate în sistemul medical din penitenciare.

Irina Jianu a intrat în greva foamei marţi dimineaţă, însă a renunţat la această formă de protest în curul zilei de miercuri, după ce conducerea Penitenciarului Bacău a asigurat-o că nemulţumirile sale vor fi rezolvate.

"Conform legislaţiei în vigoare, afecţiunile medicale ale persoanelor private de libertate se tratează într-unul din spitalele din reţeaua administraţiei penitenciare, iar deţinuta Irina Jianu a refuzat transferul într-o astfel de unitate sanitară. În urma discuţiilor purtate de directorul penitenciarului, medicul şef şi judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate cu persoana condamnată, aceasta a optat ca asistenţa medicală să fie asigurată de un specialist din afara sistemului administraţiei penitenciare. Conform prevederilor legale, costul acestor servicii medicale va fi suportat de către pacientă", a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bacău, Cristina Cîrlan.

La sfârşitul lunii iunie, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fost condamnată de ICCJ la şase de închisoare cu executare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi după ispăşirea pedepsei, în dosarul "Trofeul calităţii".

În acest dosar, Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare,

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 35 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 48 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 4 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°