Duminica, 9 iunie 2006, in tricou de marinar, Traian Basescu si-a tradat, in fine, conceptia despre presa sau, mai precis, si-a deconspirat dorintele sale in ce priveste presa. Ar vrea o presa care sa-l scandeze de dimineata pana seara, aplaudand: Traian cel Mare. Nimic surprinzator in asta. Au mai vrut si altii: Carol al II-lea, Ceausescu. Duminica, 9 iunie 2006, in tinuta lejera, tot mai la moda printre politicienii nostri (a imprumutat-o pana si Dan Voiculescu!), presedintele a aterizat la Bookfest.

Restabilit dupa boala, Traian Basescu s-a regasit pe sine insusi intr-un discurs de vreo jumatate de ora, fara o tinta anume si fara un fir logic.

A vorbit ca sa se auda? Nu.

A vorbit ca sa se vada.

La televizor.

Printre altele, dupa o aventura riscanta pentru el in jungla cartilor, Traian Basescu a tabarat pe un subiect favorit: presa. In linii mari, viziunea sa despre gazetarie n-a fost prea diferita de cea exprimata in cuvinte cu alte prilejuri si in alte locuri: la mici, la Golden Blitz sau in avioane. Ne-am intalnit din nou cu eternul si deja obositorul narav de a generaliza, de a lansa acuzatii vagi, in speranta ca va lovi, prin asfixiere, intreaga presa, desi vizata era doar o parte a acesteia.

Printre acuzatiile fara tenta precisa s-a numarat si cea potrivit careia presa ar vrea sa imparta puterea cu domnia sa.

Numai ca acum, spre deosebire de alte ocazii, Traian Basescu s-a referit la presa facuta de o parte a jurnalistilor. De cei care, potrivit domniei sale, l-au sprijinit pana in ultimul moment al alegerilor. Acestia - a suspinat presedintele - il desfiinteaza in loc sa-l ajute. Si dintr-un simplu motiv: s-au ofuscat pentru ca presedintele nu i-a luat drept consilieri de taina.

Cine sunt jurnalistii vizati de Traian Basescu nu ne intereseaza.

Harjoanele sale cu kmerii portocalii din presa, cei care