Pentru fiica Lucreţiei Ciobanu, Rodica Stoica, folclorul n-a fost niciodată o opţiune în carieră.
Niciodată nu s-a gândit să urmeze acelaşi drum precum mama sa. Rodica Stoica este o mare iubitoare de folclor, dar, dacă ar fi mers în această direcţie, într-un fel ar fi simţit că e o minciună. “Eu nu puteam fi adevărată în folclor. Aveam doar o voce frumoasă şi o prezenţă asemănătoare, dar nu puteam fi decât mai slabă decât ea. Eram o copie. Am devenit profesoară de franceză, traducătoare, mi-am făcut un drum al meu”. Mama şi fiica seamănă foarte bine. Poate în Capitală nu sunt atât de numeroşi cei care o opresc pe stradă, dar în Ardeal lucrurile stau altfel. “Mama acolo este regină. Din cauza asemă-nării, eu dacă mă duc mă cu-noaşte lumea de cum am pus piciorul pe trotuar. Nimeni n-are nici un dubiu şi mă întreabă ce face, iar eu habar n-am cine sunt acei oameni. Acolo, mama este emblemă. Chiar este un brand de zonă, ea cu pălăriuţa sa. Pentru că mama era regină, automat eu am fost prinţesa vacan-ţelor în Topârcea”.
COPILĂRIA. “Copilăria mea a fost superbă, pentru că vacanţele toate mi le-am petrecut lângă Ocna-Sibiului, în satul bunicilor, de unde venea şi mama. Când am crescut un pic am însoţit-o în turnee, mai ales vara, primăvara, până când începea şcoala. Când se întorcea din turneu erau aşa de multe daruri, încât ne copleşea pe toţi. De fiecare dată venea Moş Crăciun. Mama a avut o calitate rară, a îmbinat perfect cariera cu viaţa de familie. De la scenă, vedetă, succes, flori, aclamaţii, a doua zi era în piaţă cu plasa. Nu avea nici un fel de problemă să treacă dintr-o stare în alta. Noi am fost prezenţi, toţi membrii familiei, tot timpul, în activitatea sa. La reuniunile de familie adeseori se cânta. Se pare că de la bunica a moştenit mama talentul. Eu n-am prins-o pe bunica, dar sunt
