Sauna din Piracanga arată ca un iglu. Şi e albastră. Focul se face afară, cu lemne, şi încălzeşte un cazan cu apă care face abur înăuntru. De când cu Sasha la purtător, nu am mai făcut saună. Însă m-am bucurat în fiecare duminică, când se încingea focul, pentru că evenimentul ăsta vine acompaniat de muzică live cântată în trosnet de lemne arzânde. Duminica trecută au cântat Freddy (Ecuador) la fluier şi la tot felul de instrumente de percuţie şi clopoţei, Joao (Brazilia) la tobă, Florian (România) la tamburină şi noi, restul, la câte o zdrăngănea. Plus voci. Muzică indiană, muzică portugheză, muzică din Ecuador, toată aşa cum iese ea din piepturi şi din instrumente simple, simple de tot.
Şi în timpul ăsta micuţa Shay-Leen (are doar un an) dansa, restul copiilor se căţărau prin copaci sau ascultau fascinaţi, iar un licurici cât pumnul survola luminos cerul chiar deasupra noastră, ca un îngeraş de lumină verzui-fosforescentă.
Şi m-am întrebat, la foc, oare cum o fi în Paradis? Şi, mai ales, unde e Paradisul? Mi-am dat tot singură răspunsul: Paradisul e în fiecare dintre noi. Şi la fel şi Iadul. În felul în care percepem lumea şi în felul în care o creăm, în fiecare clipă, în jurul nostru. Paradisul nu e doar în Piracanga.
Paradisul poate fi şi în mijlocul Bucureştiului, la Universitate, dacă ştim să vedem frumosul din tot ceea ce ne înconjoară. Dacă ştim să vedem darurile, cadourile pe care Viaţa ni le face mereu. Dacă ne facem timp să ne oprim, măcar pentru o clipă, să tragem Viaţa în piept… Avantajul în Piracanga este că aici totul ne oferă acest timp… Timp să respirăm Viaţa, cu plămânii larg deschişi. Laura Câmpean, din Piracanga, Brazilia, Foto: Florian Câmpean
* Alte poveşti din Brazilia puteţi citi şi pe blogul Laurei şi al lui Florian Câmpean, viataprinbalonulroz.blogspot.com.
