Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motivul pentru care Chivu s-a retras de la naţionala României

Publicat in Gandul, miercuri 6 iunie 2012 ·

Fundaşul echipei Internazionale Milano Cristian Chivu a declarat, marţi, la Ambasada Italiei, unde a participat la lansarea cărţii "Un vis de fericire - cooperarea socială italiană în România", că s-a retras de la prima reprezentativă deoarece nu mai putea din punct de vedere fizic.

"Urmăresc toate meciurile naţionalei, nu înseamnă că nu mă mai interesează. M-am retras de la naţională pentru că fizic nu mai puteam. Mi-e greu pentru că am trecut prin atâtea operaţii şi accidentări, aia de la cap a fost una majoră, şi pentru că am o vârstă la care simt că nu mai pot să ajut aşa cum o făceam acum câţiva ani. Simt că nu mai pot da tot ce vreau eu şi e mai bine să-i laşi pe ceilalţi mai tineri. S-au adus cei mai buni jucători, se încearcă să se clădească un nucleu pe care să se bazeze la preliminariile Cupei Mondiale. Toţi ne dorim calificarea", a spus Chivu.

Întrebat dacă va mai juca vreodată la echipa naţională, Chivu a răspuns: "Mă veţi mai vedea jucând fotbal încă 2-3 ani la nivel de echipe de club".

Întrebat dacă va pleca în această vară de la Internazionale Milano, fundaşul român a afirmat: "Sunt jucătorul Interului deocamdată, nu ştiu de ce mă întrebaţi lucrurile astea".

Cristian Chivu a declarat că va ţine cu Italia şi Olanda la turneul final al Campionatului European. "O să mă uit la meciurile Italiei şi Olandei pentru că am prieteni acolo şi le ţin pumnii. Mi-aş dori ca una dintre aceste echipe să câştige", a precizat Chivu.

Cristian Chivu a fost prezent, marţi, la Ambasada Italiei, la lansarea cărţii "Un vis de fericire - cooperarea socială italiană în România".

Chivu: Românii nu sunt o problemă în Italia

"După nouă ani în Italia pot spune că s-au făcut progrese importante în ceea ce priveşte copilul şi ceea ce vine după noi. Avem datoria să ne implicăm pentru ca ei

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°