Când eram copil, unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale verii, înainte de vacanţa mare, erau Moşii de Vară. Era un ritual. Bunica mea se pregătea cu mult timp înainte: cumpăra oale (sau căni mici, bărdace) din ceramică, străchini, linguri din lemn. În seara zilei de dinaintea sărbătorii le aranja frumos pe masă: o strachină, o lingură din lemn, o oală sau o bărdăcuţă. Făcea câteva grupuleţe din acestea. Apoi de dimineaţă, devreme, puţin după răsăritul soarelui, datoria mea era să culeg flori proaspete din grădiniţa cu flori. Apoi trebuia să mă urc în cireş şi să culeg cireşele, neapărat cu codiţe (din acelea de s-ar fi putut pune la urechi).
Ritualul continua aşa: fiecare strachină primea o porţie generoasă de orez cu lapte, iar bărdăcuţele sau oalele primeau apă proaspătă din fântână şi erau împodobite cu câte un bucheţel de flori şi unul de cireşe.
Aşa făceau toate femeile din sat. În timp, strachina a fost înlocuită cu tot felul de castroane din plastic, înflorate, lingura din lemn cu linguri din metal (ieftin şi urât), iar oalele din lut au devenit o adevărată ruşine... Cum să dai aşa ceva?! Râde lumea de tine!
Încă o bătălie pierdută de tradiţie. Poate, împreună, câştigăm războiul...
Când eram copil, unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale verii, înainte de vacanţa mare, erau Moşii de Vară. Era un ritual. Bunica mea se pregătea cu mult timp înainte: cumpăra oale (sau căni mici, bărdace) din ceramică, străchini, linguri din lemn. În seara zilei de dinaintea sărbătorii le aranja frumos pe masă: o strachină, o lingură din lemn, o oală sau o bărdăcuţă. Făcea câteva grupuleţe din acestea. Apoi de dimineaţă, devreme, puţin după răsăritul soarelui, datoria mea era să culeg flori proaspete din grădiniţa cu flori. Apoi trebuia să mă urc în cireş şi să culeg cireşele, neapărat cu codiţe (din acelea de s-ar fi putut pune la urechi). @N