Mircea Cărtărescu: „Pentru ca Barack Obama să se dovedească un preşedinte bun e absolută nevoie ca el să scape de acest exces de mediatizare“. Sursa: Mediafax

Trăim vremuri interesante, de care să ne ferească Dumnezeu, vorba proverbului chinezesc. Vremuri de nelinişte şi îndoieli, de căutare zadarnică a identităţii noastre, a fiinţei noastre interioare. Suntem prinşi, în orele de lucru, de grijile de zi cu zi, de frustrarea pe care ne-o dau alergătura în gol, corvoada zadarnică, neînţelegerea celor din jur, conflictele şi adversităţile tot mai frecvente pe măsură ce înaintăm în vârstă. Iar în momentele de relaxare, când odinioară, întinşi pe sofa, citeam ore-n şir, cu o pasiune pe care n-am regăsit-o apoi niciodată, pentru nimic altceva, acum rămânem cu ochii-n gol în faţa televizorului sau umblăm aiurea pe drumurile ce se bifurcă la nesfârşit ale internetului, şi care nu duc de obicei nicăieri. Divertismente din ce în ce mai grosiere, pasiuni din ce în ce mai josnice, parade stridente - iată ce primim, tot mai des, în locul „frumuseţii care va salva lumea“ întrevăzută de Dostoievski. Trăim amurgul Imperiului Roman, cu zei de carton, cu glorii de-o zi, cu saltimbanci şi gladiatori, cu inşi care-şi vâră degetele pe gât ca să vomeze ce-au văzut la televizor, ca să facă loc pentru alte show-uri şi alte bârfe despre vedetele mediatice. Suntem copiii sălbatici din „împă- ratul muştelor“, ducându-şi viaţa în lipsa oricărei legi morale impuse din exterior: copii fără părinţi, lăsaţi de capul lor într-o lume-n ruine.

Cu un copil fără părinţi, uluit de ceea ce i se-ntâmplă, seamănă şi Barack Obama, noua vedetă mondială care pare a-l întruchipa, pentru miliarde de oameni, pe noul Mesia. Mesajul său de fraternitate universală e primit cu entuziasm în palate şi-n bordeie, în moschee şi-n sinagogi. Ceremoniile şi procesiunile prilejuite de învestirea sa nu