S-au scurs doua luni din mult prea laudatul an 2000, prevestit ca fiind plin de evenimente fara precedent, dar nici o astfel de intamplare nu s-a produs, cu adevarat, la Iasi, cel putin. Tot ce s-a petrecut in urbe are toate precedentele necesare pentru a se inscrie la categoria banalitati. Culturaliceste vorbind, se consemneaza o stare de apatie fara precedent, inclusiv cei care mai aduceau la rampa cate ceva, pana acum, incercand sentimentul intunecat al neputintei si inutilitatii.
Cultura merge mai departe asa cum ne-a obisnuit in ultimii ani, adica, fara evenimente, fara bani, ci doar cu mici reuniuni, in sali umede si friguroase, pe unde cunoscutii se mai intalnesc pentru a pomeni numele vreunui disparut, pentru a mai vorbi despre o cartulie a colegului X sau despre tablourile mohorate, ca tranzitia, ale lui Y. Ceea ce s-ar mai numi cultura (din pacate, sub acest nume se aduna prea multe, in ultima vreme, fara criterii de discriminare) se consuma pe la discoteci, pe la concerte cu "baieti de baieti si fetite de fetite", prin crasme cu pretentii de cafenele literare, si cel mai des, la televizor, varsand lacrimi amare pentru Maria Elena si Juana Clarita.
Cei care mai poarta cu ei dorul adevaratelor arte nu mai au pe unde se aduna si nici pentru care idee. Explozia sociala, mai bine zis haosul autohton, amestecat cu elemente de posmodernism in toate formele de manifestare, nu face altceva decat sa ne desolidarizeze. In absenta oricarei estetici de grup, in absenta unor instante critice bine structurate si acceptate de un spectru social larg, dispare termenul de comparatie. Odata cu el, se anihileaza spiritul de competitie, fiecare creaza dupa principii personale, receptivitatea se anuleaza. Si, in final, spiritul creator vegeteaza sau se produce pe ascuns, in getto-ul care creste de la o zi la alta.
In aceste conditii, lip
