Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu vom scăpa de taxa pe a doua locuinţă

Publicat in Adevarul, luni 22 august 2011 · ·

De la 1 ianuarie 2012, proprietarii care deţin mai multe clădiri cu destinaţie de locuinţă urmau să plătească aceleaşi impozite ca înainte de 1 iulie 2010, dar Guvernul a revenit asupra acestei decizii. Codul fiscal va fi din nou modificat, printr-o ordonanţă aflată în dezbatere la Ministerul Finanţelor. Cele mai mari schimbări intervin în regimul proprietăţilor.

Românii care deţin mai mult de o locuinţă sau sunt proprietari de maşini cu motoare mari vor plăti şi în anii următori impozite locale majorate în funcţie de numărul acestora, respectiv de capacitatea cilindrică, potrivit unui proiect de modificare şi completare a Codului fiscal. Iniţial, măsura - introdusă la 1 iulie 2010 - ar fi trebuit să fie aplicată doar un an şi jumătate, adică numai până la 31 decembrie 2011. Prin noua propunere, decizia devine permanentă. Statul se bazează pe aceste venituri suplimentare, estimate la aproximativ 348 de milioane de lei în 2011, potrivit Notei de fundamentare a propunerii făcute de Ministerul Finanţelor.

Anul viitor, prin această prevedere, bugetele locale ale primăriilor vor încasa 365 de milioane de lei, apoi 381 de milioane de lei în 2013 şi 398 de milioane de lei în 2014.

Ce înseamnă asta pentru o persoană care deţine mai multe proprietăţi? De exemplu, în cazul unei locuinţe de aproximativ 68 de metri pătraţi, situată în sectorul 3 al Capitalei, impozitul anual datorat este de aproximativ 143 de lei. Dacă acest apartament este a doua proprietate a aceleiaşi persoane şi nu este închiriată, impozitul creşte cu 65%, până la 235 de lei. Dacă locuinţa în discuţie este a treia proprietate, deţinătorul plăteşte cu 150% mai mult, respectiv 357 de lei. Suma datorată se majorează cu 300%, până la 572 de lei, pentru a patra locuinţă.

Bază de impozitare mai mare

Proiectul de act normativ conţine însă şi alte prevederi, iar unele reprezintă modifi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IPS Teodosie, trimis în judecată de DNA

HotNews acum 41 minute
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA Constanța, pentru trafic de influență. Dosarul a fost deschis în urma investigației Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către un preot ce pretinde că

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 septembrie şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, este aceea de a avea fiecare partid propriul candidat

News.ro acum 15 minute
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Prosport.ro, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai. Platforma a înregistrat 617.832 de cititori unici, conform datelor SATI

News.ro acum 29 minute
Site-ul de ştiri sportive www.prosport.ro, aparţinând grupului de presă Gândul Media Network, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de cititori în domeniul sport, în data de 7 mai 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studi

Nou incident cu un avion Boeing: Aterizare la Istanbul fără roţile din faţă - VIDEO

News.ro acum 15 minute
Un Boeing 767 al FedEx Airlines, un avion de tip cargo, a aterizat miercuri pe aeroportul din Istanbul fără trenul de aterizare din faţă, dar a reuşit să rămână pe pistă, iar incidentul nu s-a soldat cu victime, a anunţat Ministerul turc al Transpor

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

O nouă parcare auto la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Investiție de aproape 15 milioane de lei

Ziare.com acum 40 minute
CNAB anunţă, miercuri, 8 mai, că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă parcare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data încep

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

22°
mie.

13°/22°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°