De cel puţin două ori pe an administraţiile financiare au treabă seriosă cu clienţii. Atunci când aceştia, săracii, vin să plătească statului impozitele şi în zilele astea, când e la modă globalul.
Şi ce să vezi, de fiecare dată funcţionarii cu mânecuţe (calculatoarele nu le-au schimbat mentalitatea) sunt excedaţi. Motiv pentru care se poartă precum jandarmii de altădată, chiar dacă au vârsta democraţiei contemporane.
În orice împrejurare când apare o neînţelegere cetăţeanul e de vină şi înfrânt mai mereu de birocratia atotputernică, el chiar a început să creadă asta. Dar să nu plutim în generalităţi fiindcă observaţiile de mai sus sunt urmarea unei vizite la Administraţia financiară a sectorului 3 din Capitală. Trecem peste faptul că acest serviciu are două sedii, între care unul mai baban în buricul târgului ( pe Calea Moşilor) . Acesta e însă rezervat doar persoanelor juridice, deşi nu prezintă niciodată aglomeraţie. Uneori e chiar gol.
Povestea noastră s-a petrecut însă în celălalt loc rezervat vulgului, adică nouă, plătitorilor de taxe şi impozite, care deranjăm statul şi pe funcţionarii lui ca să ne facem datoria. Sediul acesta e mai pricăjit, undeva pe o alee pitită în care dai dintr-un bulevard lung şi cam pustiu, după ce mai multe persoane amabile, dacă le găseşti, îţi arată cu degetul pe unde să o iei. Niciun indicator, şi mai cu seamă, nicio raţiune a acestei plimbări obositoare câtă vreme, cum spuneam, sectorul mai are un sediu încăpător în centru. Aici, la locul cu pricina, din Bd. Lucreţiu Pătrăşcanu, e în aceste zile multă lume şi o organizare tipic dâmboviţeană.
Un gardian pictisit te îndrumă spre camerele 3, 4 sau 5 după caz, fiindcă documentele s-ar putea depune, chipurile după litere. Doar că unii funcţionari mai lipsesc aşa că S poate fi şi I, iar D, dumnezeu mai ştie ce. Cetăţenii au şi ei câte mai multe formulare 230, de
