De la "Play Misty for Me" (1971) la "Unforgiven" (1992), de la "The Bridges of Madison County" (1995) la "Midnight in the Garden of Good and Evil" (1997), de la "Absolute Power" (1997) la "Space Cowboys", de la "Mystic River" la "Million Dollar Baby" (2004), de la "Flags of Our Fathers" şi "Letters from Iwo Jima" (2006) la "Changeling" (2008) şi "Gran Torino" (2008), Clint Eastwood ne-a câştigat in mod repetat admiraţia prin diversitatea temelor abordate şi mai ales prin profunzimea sa şi prin stilul calm şi riguros. Dincolo de analiza temei considerate majore la Eastwood, şi anume răzbunarea, pe care mai toţi criticii americani au invocat-o in cazul acestui nou film, "Neinfrânt" / "Invictus" (personajul lui Nelson Mandela fiind considerat reversul medaliei faţă de caracterul vindicativ al eroilor de altădată - din "Unforgiven"sau "Mystic River", de pildă), este remarcabilă aici intâlnirea perfectă dintre metodă şi sursa de inspiraţie. Pentru că regizorul şi eroul său (cu toate datele sale caracteriale excepţionale) echilibrează perfect o poveste plină de o reală măreţie, dar care ar fi putut devia lesne - tocmai din acest motiv - spre excesul de efecte. Mai precis, puţini eroi reali şi contemporani ar fi putut inspira o asemenea poveste despre demnitate şi toleranţă precum Nelson Mandela, dar şi puţini regizori ar fi putut-o feri de sentimentalisme şi trucuri ieftine precum a făcut-o Clint Eastwood. Parcă niciodată nu există, din păcate, suficient spaţiu pentru a vorbi despre eleganţa şi discernământul regizoral ieşit din comun al lui Clint Eastwood, despre rigoarea lui clasică, dar niciodată bătrânicioasă, despre limpezimea fenomenală cu care ştie să extragă şi să evidenţieze amănuntul semnificativ dintr-o aglomerare de fapte, să spună esenţialul şi să nu plictisească prin pretenţia vană a exhaustivităţii. "Neinfrânt" / "Invictus" nu este nicidecum un film bio