Asociaţia Organizaţia Profesională pe Filiera Tutun (AOPFT) susţine demersurile asociaţiilor de profil din Statele Unite, Europa, Brazilia, care cer Parlamentului European o revizuire a Directivei privind produsele din tutun, se arată într-un comunicat de presă.
Aceste asociatii atrag atenţia că interzicerea multor ingrediente necesare fabricării ţigaretelor, fără o analiză detaliată, va duce la pierderea a milioane de locuri de muncă la nivel mondial, cu impact semnificativ asupra cultivatorilor europeni.
"Suntem la fel de îngrijoraţi ca şi colegii noştri europeni şi americani de perspectivele negative ale articolului 6 al proiectului de Directiva privind produsele din tutun, în condiţiile în care aceasta ar duce la interzicerea tutunului provenit de la majoritatea cultivatorilor din România", a declarat Petru Bota, Preşedintele Asociaţiei Organizaţia Profesională pe Filiera Tutun.
"Aşa cum se arată în scrisoarea asociaţiilor internaţionale de profil, Parlamentul European a decis interzicerea utilizării unor ingrediente care sunt, în continuare, folosite în produse alimentare, medicamente sau cosmetice. Asemenea ingrediente se folosesc în procesul de producţie pentru ţigaretele care conţin tutun Burley, prezent în 90% din produsele de pe piaţa românească. În cazul în care aceste prevederi nu se modifică, consecinţele vor fi devastatoare atât pentru cultivatori, dar şi pentru micii comercianţi", mai spune Bota.
Asociaţia Internaţională a Cultivatorilor de Tutun, Asociaţia Europeană a Cultivatorilor de Tutun, asociaţiile de profil din Carolina de Nord, Lexington, Brazilia, Malawi au semnat, recent, o scrisoare deschisă adresată Parlamentului European, prin care atrag atenţia asupra consecinţelor negative ale articolului 6 din proiectul de Directivă, care interzice utilizarea unor ingrediente în procesul de producţie, fără o analiză aprofundat