Monumentul din Grădina Trandafirilor se numără printre noile propuneri ale cititorilor. Craiovenii consideră emblematică pentru urbe şi opera „Sărutul“, a lui Brâncuşi,considerată prima sculptură modernă din lume şi aflată în patrimoniul Muzeului de Artă.
Craiovenii caută în continuare simbolul cel mai reprezentativ pentru oraşul lor. În topul celor şase propuneri făcute de echipa site-ului craiova. adevarul.ro rămâne pe primul loc ansamblul format din statuia lui Mihai Viteazul şi piaţa care poartă numele voievodului, cu 32,98 la sută din voturi. Foarte aproape se află Parcul Nicolae Romanescu, care adunase, până ieri dupăamiază, 32,6 la sută din opţiunile celor aproape 4.000 de persoane care au accesat articolul „Alege simbolul Craiovei“. Pe poziţia a treia se clasa Craiova Maxima, cu 23,15 procente. Cititorii au făcut propuneri şi pe Facebook. Gabriel Rechiţeanu trece în galeria simbolurilor una dintre operele titanului de la Hobiţa, aflată la Muzeul de Artă din Bănie:
„«Sărutul» lui Brâncuşi este o operă cunoscută pretutindeni în lume şi prezentă în Craiova.“ Sculptura realizată în piatră de Marna a fost adusă în faţa publicului în anul 1910, la expoziţia „Tinerimea artistică“, din Bucureşti. Varianta în gips a „Sărutului“, prezentată de Constantin Brâncuşi doi ani mai târziu, la New York, introduce această operă în circuitul internaţional. Din patrimoniul Muzeului de Artă face parte din august 1954, iar din ’64 a fost expusă în Cabinetul Constantin Brâncuşi, până când Palatul Jean Mihail a intrat în restaurare. Tot pe Facebook, inginerul Marius Dobrin descrie sondajul „Alege simbolul Craiovei“ drept interesant, adăugând: „E o măsură a ceea ce s-a promovat până acum şi e o provocare pentru ceea ce ne dorim să ne reprezinte. Eu am votat Teatrul. Dar cred că şi Mihai Viteazul poate fi o emblemă. Şi, mai ales, fraţii Buzeşti!“
BUZEŞTII, „AI LOCULUI P