Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reacţia Americii la cea mai mare criză a Administraţiei Obama. Barack din 2008, duşmanul lui Barack din 2013

Publicat in Gandul, luni 10 iunie 2013 ·

Administraţia Obama se confruntă, în cel de-al cincilea an al său, cu cea mai gravă criză prin care a trecut până acum. Criza este, de fapt un cumul de crize, care atacă unul dintre principiile pe care Barack Obama şi-a fundamentat preşedinţia: transparenţa ramurii executive. Începând cu scandalul de la Fisc, continuând cu disputa Associated Press-Departamentul de Justiţie şi ajungând până la scandalul interceptărilor din cadrul NSA devenit un al doilea WikiLeaks, mediul american remarcă marea promisiunea ante-2008 încălcată de preşedintele democrat: o administraţie mai transparentă.

Dezvăluirea de către The Guardian a identităţii sursei (la cererea acestei surse) scurgerii de informaţii despre adevărata dimensiune a interceptărilor făcute de guvernul american este de departe cel mai comentat subiect din presa internaţională şi americană de la începutul acestei săptămâni. De la portretizarea unui "Big Brother" sub chipul unui tehnocrat liberal, la apărarea utilităţii interceptărilor pentru securitatea Statelor Unite, la apelurile bipartite pentru extrădarea şi judecarea tânărului -fost angajat CIA- Edward Snowden, acum autoexilat în Hong Kong, mediul politic şi presa deopotrivă reacţionează. Indiferent de partid şi de trustul de presă, transpare certitudinea că Administraţia Obama se confruntă cu o criză de credibilitate fără precedent, care va afecta puternic şi agenda legislativă a acestui preşedinte ce şi-a propus să fie ţinut minte strict datorită politicilor şi reformelor sale.

După un scurt comentariu la finele săptămânii trecute, Casa Albă a intrat în silentio stampa, reacţiile oficiale venind acum din partea altor instituţii ale statului, care subliniază caracterul legal şi necesar al modalităţilor de supraveghere a comunicaţiilor telefonice şi online.

Scandalul NSA - Context

NSA este abrevierea pentru National Security Age

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 3 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 20 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 3 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Mediafax acum 47 minute
Thunberg şi alţi patru activişti au fost judecaţi după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe 12 şi 13 martie, în timpul unor proteste de tip „sit-down" împotriva efectelor schimbărilor climatice. Thunberg a fost amendată cu 6.000 de coroane suedeze

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum 2 ore
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 5 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 2 ore
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°