Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Explicaţia profesorului Mărmureanu pentru seismele din Galaţi

Publicat in Antena 3, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Seria de cutremure din Galaţi a fost favorizată de precipitaţiile abundente de la începutul lunii septembrie, care au dus la infiltrarea de apă în solul ce conţine şi loess, a explicat prof. Gheorghe Mărmureanu, într-o emisiune televizată.

Întrebat în emisiune care a fost cauza seismelor produse în judeţul Galaţi, directorul onorific al Institutului Naţional de Fizica Pământului (INFP), prof. Gheorghe Mărmureanu a precizat mai întâi că de o parte şi de alta a satului Izvoarele există două falii seismice.

În urma cercetărilor efectuate de specialişti, în momentul în care au fost "puse în evidenţă" cele două falii, pe acestea era culoarea albastră - apă -, urmare a ploilor mari de la începutul lunii septembrie, a continuat Mărmureanu, conform Mediafax.

În acelaşi context, prof. Mărmureanu a subliniat, ca factor favorizant al cutremurelor, structura geologică din zonă, care, pe lângă nisip, argilă şi marnă, conţine loess.

Loess-ul, care este alcătuit din argilă şi nisip fin, ar fi favorizat producerea seismelor din judeţul Galaţi, după ce în sol s-a infiltrat în apă, ceea ce ar fi dus la deplasarea satului pe verticală "vreo şapte-opt milimetri", potrivit lui Mărmureanu.

El a mai spus că lucrurile se vor linişti, din punct de vedere al cutremurelor, în Galaţi şi că nu este cazul ca oamenii să-şi pună problema să se mute din zonă.

Directorul onorific al INFP a concluzionat că seismele din Galaţi au avut loc în "condiţii absolut naturale".

Ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, a afirmat la rândul său, în 25 octombrie, că potrivit concluziilor raportului ştiinţific, principala cauză a cutremurelor din Galaţi este una tectonică, dar pânza freatică ridicată a "amplificat" semnalul sonor şi a afectat şi mai mult o parte dintre casele din satul Izvoarele.

Înce

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală / Materialele folosite i-au explodat în locuinţă

HotNews acum 7 ore
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie, potrivit News.ro. Politie cu girofar

Moarte groaznică pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. O persoană a fost aspirată de motorul pornit al unui avion

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit după ce a ajuns în motorul unui avion în funcţiune pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, a anunţat miercuri compania aeriană olandeză KLM, relatează SkyNews şi BBC. Într-o postare pe X, aeroportul Schiphol a descris incidentul ca

UPDATE - Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi de crima din Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului / Ei susţin că se aflau în legitimă apărare

News.ro acum 6 ore
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis fapt

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 7 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 11 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 11 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Sfidare în Georgia: Circa 200 de ONG-uri anunţă că nu se vor supune legii "influenţei străine"

News.ro acum 6 ore
Circa 200 de ONG-uri georgiene au anunţat miercuri că vor refuza să se supună legii privind "influenţa străină", adoptată cu o zi înainte la iniţiativa partidului de guvernământ, deşi au fost săptămâni de manifestaţii prin care populaţia şi-a exprim

Două reactoare de 16 milioane de euro, puse în funcțiune la Petromidia

Wall-Street.ro acum 9 ore
Rompetrol Rafinare a introdus în fluxul operaţional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, investiţia ri

Ambasadorul SUA la NATO: Nu toţi aliaţii sunt dispuşi să-l susţină pe Mark Rutte, dar nu trebuie să ne alarmăm. Mă aştept ca procesul de selecţie a secretarului general să fie încheiat până la summitul din iulie

News.ro acum 6 ore
Ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, a declarat miercuri că aliaţii continuă să discute despre candidaturile la şefia NATO a premierului olandez Mark Rutte şi a preşedintelui României Klaus Iohannis şi a recunoscut că, deşi favorit clar, şeful

Hansi Flick, anunţat oficial ca nou antrenor la FC Barcelona

Mediafax acum 13 ore
Potrivit Reuters, Flick va avea misiunea de a relansa soarta Barcelonei, după ce echipa catalană nu a reuşit să câştige niciun trofeu în acest sezon sub conducerea lui Xavi Hernandez, care a fost demis vineri. Într-un comunicat, clubul a precizat că

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/29°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/25°