De la inceputul mandatului, Traian Basescu a fost gadilat pe la toate subtiorile personalitatii sale de penite transformate in limbi drept un Conducator providential. Dimensiuni firesti la un om politic au fost luate si exagerate pana la proportiile unei statui ecvestre in viata. De la hahaitul cu iz de behait pana la tavalitul prin carciumi, slabiciuni omenesti, ce ar fi trebuit corectate odata ajuns la Cotroceni, au fost prezentate de cobzarii contracost din presa drept notele definitorii ale unui Barbat pe care vaginul patriei il naste o data la un mileniu. Printre alte momente de montaj literar-artistic tipice vizitelor lui Nicolae Ceausescu in tara, la Focsani, de 24 ianuarie, Traian Basescu s-a pricopsit si cu un Mos Ion Roata, in interpretare de amator.
Organizatorii i-au facut cadou oaspetelui ipostaza de Alexandru Ioan Cuza al vremurilor de azi.
N-a fost ceva intamplator, ivit din nevoia organizatorilor de a se juca de-a teatrul campenesc.
A fost o incercare de a-i face pe plac lui Traian Basescu, Stapanul Microfoanelor.
Pentru ca Traian Basescu se vrea si se crede un Alexandru Ioan Cuza. Sau, ma rog, un conducator inscris in seria inaugurata de Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de stat din 2 mai 1864. O serie careia ii apartin: Carol al II-lea, Ion Antonescu, Nicolae Ceausescu.
Imaginea pe care acesti conducatori au promovat-o despre ei insisi e simpla: cea de Oameni providentiali, situati deasupra institutiilor, partidelor, clasei politice, pentru ca ar intruchipa nazuintele Poporului.
O imagine pe care, la inceput, inca lucizi, doar au promovat-o, in intimitatea lor fiind destul de neincrezatori in ea.
Treptat, treptat, succesele personale, dar mai ales laudatorii, care nu lipsesc de la nici o Curte din Istorie, si-au spus cuvantul.
Respectivii chiar au inceput sa creada ca prin gura lor vorbeste Poporu