Validarea sau invalidarea referendumului depinde voturile a şase judecători ai Curţii Constituţionale, întrucât plenul CC decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii rezultatului consultării directe a cetăţenilor, informează Mediafax.
Potrivit alineatului 1 al articolului 46 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor alin.(1), Curtea Constituţională poate cere informaţii de la autorităţile publice.
Biroul Electoral Central este obligat să prezinte, la solicitarea Curţii Constituţionale, informări asupra fazelor şi operaţiunilor de desfăşurare a referendumului, stipulează următorul alineat.
De regulă, pe sesizările obişnuite adresate, plenul Curţii decide cu votul majorităţii judecătorilor Curţii.
Articolul 47 - (1) din legea menţionată precizează că plenul Curţii Constituţionale decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului.
"(2) Hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. (3) Înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curţii Constituţionale se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună", stipulează următoarele alineate.
Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României. Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia, pentru o perioadă de 3 ani. Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii e