„Situaţia este cotoioasă. Se poate ajunge la intrarea în faliment a Primăriei", spunea, în iunie 2011, primarul Radu Mazăre, referindu-se la procesul dintre Primăria Constanţa şi firma italiană Fin.CO.GE.RO. De atunci, lucrurile au evoluat în defavoarea municipalităţii. Primăria trebuie să plătească 13 milioane de euro, reprezentând costul unor lucrări de infrastructură făcute de firma respectivă în cartierul Faleză Nord, nu de Primărie, cum era prevăzut în contract.
"Ne-am judecat şi ne judecăm cu cei de la Fin.CO.GE.RO de 12 ani. La un moment dat, am făcut plângere penală împotriva fostului primar, a domnului Mihăieşi, şi a celui de la Fin.CO.GE.RO întrucât contractul a fost încheiat fără ca obligaţiile de cheltuială să fi fost votate în Consiliul Local. Procurorul, în baza unei rezoluţii, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva fostului primar întrucât cauza a fost prescrisă, dar a atacat în civil desfiinţarea contractului pentru că a fost făcut cu încălcarea legii. În prezent, suntem în proces la Braşov pentru desfiinţarea contractului, proces înaintat de instituţia statului român, de Procuratură", a declarat Radu Mazăre.
El a mai spus că o altă instituţie a statului, ANAF, a făcut un control la firma italiană şi a descoperit nereguli, iar în ciuda acestor evidenţe Tribunalul Constanţa a hotărât că Primăria trebuie să plătească 13 milioane de euro societăţii respective. "ANAF a făcut control acestei firme italiene şi a ajuns la concluzia că societăţile prin care s-au realizat şi la care s-au facturat materialele care ne sunt imputate să fie plătite ca lucrări sunt fictive. Şi ANAF a făcut plângere penală administratorului şi societăţii. În acelaşi timp, Tribunalul Constanţa a decis definitiv şi irevocabil ca oraşul să-i plătească lucrările de infrastructură domnului italian, respectiv 13 milioane de euro", a explicat primarul Constanţei. @