Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reclamaţii cu privire la calitatea şi preţul lucrărilor de investiţii la şcoala din Feteşti

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 1 octombrie 2012 ·

Primăria şi Consiliul Local din Adâncata au sesizat Inspectoratul Școlar Judeţean, Prefectura, Consiliul Judeţean şi Inspecţia în Construcţii cu privire la modul în care se derulează investiţiile în extinderea şi modernizarea şcolii din satul Feteşti. Primarul de Adâncata, Viorel Cucu, a declarat că o analiză efectuată recent de o comisie a deliberativului local a scos în evidenţă mai multe nereguli la investiţia de la şcoala din Feteşti, precum calitatea proastă a lucrărilor şi preţul mare al materialelor folosite, preţcu mult peste cel de pe piaţă.

„Nu s-au respectat normativele şi au ieşit lucrări de proastă calitate. Nu există corelaţie între facturi, ordin de plată şi situaţii de lucrări, iar materialele folosite au fost achiziţionate la un preţmult mai mare decât cel de piaţă. Nu s-au respectat prescripţiile referitoare la montarea şi instalarea centralei termice, nu există carte tehnică, instrucţiuni de folosire şi proces verbal de punere în funcţiune a centralei. Centrala termică are legătură cu baia elevilor, existând astfel riscul intoxicării copiilor cu monoxid de carbon”, a declarat primarul. Viorel Cucu a spus că până acum în investiţia de la şcoala din Feteşti, demarată prin Inspectoratul Școlar Judeţean, au fost cheltuiţi 500.000 de lei, fără însă ca lucrarea să fie finalizată. El a menţionat că, pentru a face funcţionale cancelaria şi grădiniţa din incinta şcolii, primăria a fost nevoită să găsească surse proprii de finanţare pentru a termina lucrările. Primarul sugerează Inspectoratului Școlar Judeţean să nu mai deschidă alte fronturi de lucru şi să aloce bani în primul rând pentru finalizarea lucrărilor deja demarate.

Viorel Cucu speră ca instituţiile sesizate să facă verificări la investiţia de la şcoala din Feteşti, iar cei vinovaţi de nereguli să plătească.

Primăria şi Consiliul Local din Adâncata au sesizat Inspectoratul Școl

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 44 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

CUTREMUR de Florii, în zona Vrancea/Ce trebuie să faci în cazul producerii unui seism puternic

Gandul acum 38 minute
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineață, 28 aprilie, în ziua de Florii, în zona seismică Vrancea. Anunțul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP. Cutremurul a avut magnit

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 40 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Ceasul de buzunar al celui mai bogat om de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

Mediafax acum 50 minute
Un ceas de buzunar din aur care a fost recuperat de la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut pentru suma record de 1,175 milioane de lire sterline. Ceasul a fost vândut sâmbătă unui colecţionar privat din SUA pentru cea mai mare sumă obţ

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 41 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Mediafax acum 2 ore
Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 28 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°