Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine cumpără bilet devreme plăteşte mai puţin

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 3 februarie 2010 ·

Începând de luni şi până în 31 martie, turiştii se pot adresa agenţiilor de turism şi se pot înscrie în programul „Early booking”, prin intermediul căruia pot beneficia de reduceri de preţuri de până la 30%

Pe 1 februarie a fost lansat oficial programul „Early booking” - Înscrieri timpurii”, parte a campaniei „Turist în România”. Prin intermediul acestui program, turiştii îşi pot achiziţiona o vacanţă la preţuri de neuitat, chiar şi cu 30% mai mici dacă păţesc integral biletul până în 31 martie. „Un atu al acestor oferte constă în faptul că turistul poate să aleagă orice perioadă doreşte pentru a-şi petrece vacanţa”, a declarat Sorin Dencescu, vicepreşedinte ANAT.

Programul este unul deosebit de avantajos pentru toate părţile implicate: turist, hotel şi agenţie de turism.

Dacă turistul obţine reduceri de aproape o treime din pachetul turistic, banii obţinuţi de hotelieri din aceste înscrieri timpurii sunt adevărate guri de oxigen în acesta perioadă. „Ca noutate, în acest an, ANAT a inclus în program pe lângă litoralul românesc şi destinaţiile externe şi staţiuni montane şi balneoclimaterice dar şi pensiuni din mediul rural din ţara noastră”, a subliniat Dencescu. Turiştii trebuie să ştie totuşi că, cine se înscrie în acest program îşi asumă faptul că biletele sunt nerambursabile şi netrasmisibile, iar în caz de renunţare, penalităţile sunt de 100%. Începând de luni şi până în 31 martie, turiştii se pot adresa agenţiilor de turism şi se pot înscrie în programul „Early booking”, prin intermediul căruia pot beneficia de reduceri de preţuri de până la 30%

Pe 1 februarie a fost lansat oficial programul „Early booking” - Înscrieri timpurii”, parte a campaniei „Turist în România”. Prin intermediul acestui program, turiştii îşi pot achiziţiona o vacanţă la preţuri de neuitat, chiar şi cu 30% mai mici dacă păţesc integral biletul până î

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs

Mediafax acum 47 minute
Prinţul Paul, fugit de aproape patru ani, a fost reţinut într-un resort din Malta în timpul unei vacanţe. Procedura de extrădare este în desfăşurare, după ce justiţia franceză a respins definitiv predarea sa autorităţilor române. Situaţia juridică a

Tony, furios după Poli Iași - UTA: „Cine nu vrea să lupte, să plece! Eu vreau să mâncăm iarba pe teren”

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Tony, antrenorul lui Poli Iași, a fost extrem de supărat după înfrângerea cu

Marele premiu la Loto 6/49 a fost câștigat cu un bilet jucat în București. A costat 10 lei și 50 de bani

Ziare.com acum 14 minute
Loteria Română a anunțat duminică, 28 aprilie, că a fost câștigat marele premiu la extragerea Loto 6/49. Premierul este în valoare de 725.000 de euro. Biletul norocos a fost jucat în București și a costat 10,50 lei. „S-a câștigat premiul de categori

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 7 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Jaqueline Cristian, eliminată în turul trei la Madrid de cea mai în formă jucătoare din circuitul WTA

HotNews acum 33 minute
Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul trei al turneului WTA de la Madrid, după ce a fost învinsă în trei seturi de Danielle Collins, scor 6-3, 4-6, 1-6. Jaqueline CristianFoto: Claudio Gärtner / imago sportfotodienst / Profimedia Jaqueline C

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 3 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum o ora
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°