Premiile decernate la sfârşitul fiecărui an în urma propunerilor venite de la redactorii Capital şi pe baza voturilor unui juriu format din experţi în economie s-au impus, în timp, ca o adevărată instituţie. De 13 ani, Premiile Oskar Capital ajung la acele persoane sau instituţii care au reuşit să contribuie în mod major la construirea unei economii de piaţă reale în România. Şi, suntem mândri să o spunem, de cele mai multe ori, timpul ne-a arătat că am avut drept
Premiile decernate la sfârşitul fiecărui an în urma propunerilor venite de la redactorii Capital şi pe baza voturilor unui juriu format din experţi în economie s-au impus, în timp, ca o adevărată instituţie.
De 13 ani, Premiile Oskar Capital ajung la acele persoane sau instituţii care au reuşit să contribuie în mod major la construirea unei economii de piaţă reale în România. Şi, suntem mândri să o spunem, de cele mai multe ori, timpul ne-a arătat că am avut dreptate în alegerea noastră. Astfel, în 2002, Dinu Patriciu a fost numit „Omul de afaceri al anului“. Acum, este cel mai bogat român şi unul dintre cei mai bogaţi est-europeni.
Sunt oameni de afaceri sau companii care au fost desemnaţi câştigători chiar de mai multe ori. BRD, de exemplu, a fost „Banca anului“ în 1997, 2000 şi 2005, iar Banca Transilvania, în 2001 şi 2006. Banca Ion Ţiriac a obţinut acelaşi premiu în 1995 şi 2002, iar patronul ei, Ion Ţiriac, a fost desemnat „Omul de afaceri al anului“ în 2000. Dan Şucu, patronul Mobexpert, a fost câştigător la această categorie în 1999 şi 2001.
Am avut mână bună şi în ceea ce priveşte perspectivele unor persoane sau investiţii. În 1995, de exemplu, premiul pentru cel mai dinamic şi tânăr om de afaceri a fost decernat buzoianului Constantin Toma, preşedinte-director general al grupului Romet. În prez