Acum ceva vreme, Jay Leno îl avea invitat pe Dustin Hoffman la emisiunea sa (pe care o puteţi vedea şi în România, la miezul nopţii, la Antena 3). Hoffman povestea despre filmul "Parfumul", pe care tocmai îl lansa în America, şi a menţionat în trecere că e inspirat după "o carte a unui neamţ". Leno s-a mirat: "Cum, e după o carte? Nu ştiam". şi a trecut mai departe întrebând despre film. Era acolo un pic din ignoranţa americanului care ar alege oricând filmul în locul cărţii, pentru că îi e mai uşor de înţeles şi îi ocupă şi mai puţin timp. Dar era şi un pic de superficialitate americană, pentru că autorul cărţii, Patrick Suskind, e elveţian, nu neamţ.

Îmi place să cred că în România lucrurile stau altfel, fie doar şi pentru faptul că varianta print a acestui subiect, cartea "Parfumul", s-a vândut atât de bine, încât e la a doua ediţie, iar la prima ediţie au fost trase mai multe tiraje. Pentru cei care n-au văzut încă filmul şi n-au citit nici cartea, iată câteva detalii. Pelicula este povestea unui tânăr al cărui corp nu are miros, dar al cărui nas poate percepe toate mirosurile lumii.

Pentru că ştie cât de importantă este mireasma corpului pe care o lasă cineva în urma sa (chiar el îndrăgostindu-se de o tânără ca urmare a parfumului corpului ei), tânărul începe să creeze parfumul cu care i-ar face pe toţi să-l iubească. Iar fabricarea acestuia implică multe crime, căci "parfumierul" inventează un sistem prin care preia miresmele individuale şi personale ale corpului uman. Filmul e puternic vizual şi pe alocuri reuşeşte să-ţi creeze senzaţii olfactive, dar cartea e o bijuterie în acest sens. Sunt fragmente în carte pe care citindu-le le simţi aşa de bine, încât în nări ai miros de peşte sau de piele de oaie, iar stomacul începe să ţi se strângă.

Motivul pentru care scriu astăzi despre acest film e legat mai degrabă de evenimentele din ultimele zil