Frontiera de nord-vest a României socialiste: locul unde, în primăvara anului 1989, s-a rupt brusc o poveste de dragoste. Cei doi iubiţi nu erau chiar Romeo şi Julieta. Dar povestea lor s-a sfârşit totuşi dramatic: el a reuşit să fugă din ţară. Ea a ajuns la puşcărie.
De fapt, el nu se numea Romeo, ci Vasile Preda. Iar după numele din buletin, pe ea o chema Florica Neagu. În plus, nu erau odraslele vreunor familii nobile care s-ar fi duşmănit din moşi-strămoşi. Nu! Amândoi erau oameni simpli, angajaţi la Tăbăcăria Jilava. El avea 31 de ani, era om însurat, cu copii acasă. Ea avea 20 de ani, era liberă şi... foarte îndrăgostită.
Dar în limbajul acelor vremuri, în care "morala socialistă" era atotputernică, dragostea lor purta un nume uşor subversiv: relaţie extraconjugală. În plus, nici banii nu-i prea dădeau afară din casă. Motiv pentru care, de pe la un timp încolo, sătui să se tot ascundă, el de ochii nevestei, ea de "gura lumii", au socotit că a venit timpul să-şi caute fericirea pe alte meleaguri. Unde? Bineînţeles că "afară", undeva în vest. Este de la sine înţeles că auziseră şi ei despre "frontierişti" ucişi de grăniceri în timp ce încercau să fugă din ţară. De asemenea, mai ştiau că, dacă erau prinşi, dar scăpau totuşi cu viaţă, riscau nişte ani buni de puşcărie.
Totuşi, una peste alta, au hotărât că merită să rişte. Primul pas pe care-l aveau de făcut a fost pregătirea "elementelor de logistică", strict necesare într-o astfel de aventură extrem de riscantă. Să treacă Dunărea înot, ca să ajungă la sârbi, nu se prea simţeau în stare. Mureşul, în schimb, părea a fi o cale cu mult mai lejeră. Până la urmă, asta le-a şi fost alegerea: să ajungă în Ungaria navigând pe Mureş, până la ieşirea din ţară.
ORGANIZAREA EVADĂRII
Cel care şi-a asumat organizarea fugii, în toate amănuntele, a fost, bineînţeles