Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa de la Bucureşti avansa cu 0,35% după primele transferuri de luni

Publicat in Romania Libera, luni 13 februarie 2012 ·

Bursa de la Bucureşti a avansat cu 0,35% la deschiderea şedinţei, într-o piaţă susţinută de revenirea burselor externe, după ce Parlamentul elen a aprobat măsurile de austeritate, informează Mediafax.

După primele 30 de minute, cele mai lichide zece acţiuni plasau indicele BET cu 0,65% peste închiderea de vineri, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, era în creştere cu 0,15%.

Totodată, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP) au adus cel mai ridicat câştig pentru indicele BET-FI, de 1,78%.

La ora 10:30, indicele extins al Bursei, BET-XT, avansa cu 00,95. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP.

Investitorii au realizat tranzacţii cu acţiuni de 4,5 milioane lei (1,05 milioane de euro), sub rulajul din prima jumătate de oră a şedinţei precedente, de 7,5 milioane lei (1,7 milioane euro).

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) şi Fondul Proprietatea (FP) erau cele mai tranzacţionate, cu operaţiuni de 2,5 milioane lei şi, respectiv 1,3 milioane lei.

Bursele europene au deschis luni în urcare, după ce Parlamentul elen a aprobat măsurile de austeritate cerute de creditorii internaţionali în schimbul unui nou acord de ajutor extern pentru Grecia.

Bursa de la Bucureşti a avansat cu 0,35% la deschiderea şedinţei, într-o piaţă susţinută de revenirea burselor externe, după ce Parlamentul elen a aprobat măsurile de austeritate, informează Mediafax.

După primele 30 de minute, cele mai lichide zece acţiuni plasau indicele BET cu 0,65% peste închiderea de vineri, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, era în creştere cu 0,15%.

Totodată, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP) au adus cel mai ridicat câştig pentru indicele BET-FI, de 1,78%.

La ora 10:30, in

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 48 minute
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 54 minute
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Liga 2: Rezultate din ultima etapă din play-off şi play-out

News.ro acum 45 minute
Rezultate înregistrate în partidele disputate în ultima etapă din play-off-ul şi play-out-ul Ligii a 2-a: Play-off: Csikszereda - Gloria Buzău 0-0 CS Mioveni - Corvinul Hunedoara 1-1 Unirea Slobozia - CSC Şelimbăr 0-0 Au promovat Unirea Slobozia şi

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 4 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 3 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°