Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE BCALAUREAT 2012 Aproape 1.700 de contestaţii la bacalaureatul din Cluj, peste 1.300 în Mureş şi peste 440 în Covasna

Publicat in Romania Libera, luni 9 iulie 2012 ·

1.693 de contestaţii au fost depuse, luni, în judeţul Cluj, de absolvenţii de liceu care au susţinut examenul de bacalaureat, 1.329 au fost înregistrate în judeţul Mureş, iar în Covasna - 441, cele mai multe la Limba şi literatura română, potrivit Mediafax.

Şeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus, a declarat, luni, că au fost înregistrate, în aceeaşi zi, 1.693 de contestaţii ale bsolvenţilor de liceu care au susţinut examenul de bacalaureat.

"Majoritatea au fost depuse la limba română. Aceste contestaţii se vor verifica de o comisie specială dintr-un alt judeţ. Rezultatele finale vor fi afişate în 13 iulie", a spus Cuibus.

Potrivit acestuia, anul trecut, după contestaţii, procentul de promovabilitate a crescut în judeţul Cluj de la 54,07 la sută la 54,91 la sută, fiind înregistrate peste 2.300 de contestaţii, din care 773 au fost admise.

Promovabilitatea la bacalaureat în judeţul Cluj a fost, înainte de contestaţii, de 54,30 la sută. La examen s-au înscris 5.388 de elevi, din care s-au prezentat 5.190 elevi. Trei elevi au fost eliminaţi.

În judeţul Mureş, au fost înregistrate 1.329 de contestaţii, cele mai multe la Limba şi literatura română şi Matematică.

"Avem 1.329 de contestaţii, cele mai multe fiind făcute la Limba şi literatura română - 507 şi Matematică - 406. În următoarele ore lucrările ale căror note sunt contestate vor fi trimise la centrul de contestaţii şi reevaluare din Cluj-Napoca, unde vor fi recorectate în perioada 10-12 iulie. În 12 iulie se prelucrează, iar în 13 iulie se afişează rezultatele definitive", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Raluca Marian.

Aceasta a adăugat că majoritatea contestaţiilor au fost făcute de elevi care nu au reuşit să obţină media generală 6.00, necesară pentru promovarea examenului, dar sunt şi alţii care doresc mărirea notei primite inţial. @

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 9 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 8 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 8 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 12 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°