Nu reuşesc să înţeleg de ce o publicaţie cu totul extraordinară în peisajul nostru cultural cum e Athanor („Caietele Fundaţiei «Gellu Naum»“) este în acelaşi timp, la propriu, atît de rară. Primul număr a apărut în 2004, cel de-al doilea în 2008, iar cel de-al treilea, iată, zilele trecute, la Editura Herg Benet. În 2004, la primul număr al caietelor Athanor (de care se ocupau poeţii Dan Stanciu şi Iulian Tănase, cărora li s-a alăturat ulterior Sebastian Reichmann), apariţia lor anuală părea de la sine înţeleasă. În parte, pentru că arhiva lui Gellu Naum tocmai fusese catalogată şi reaşezată, apoi pentru că, în cei cîţiva ani scurşi după moartea poetului (în septembrie 2001), se publicaseră deja cîteva cărţi dedicate lui – cărţile Simonei Popescu, dar şi volumul colectiv Pentru Gellu Naum. În acelaşi an 2004, doamna Lygia Naum, care n-a mai apucat să vadă şi al doilea număr, spera (într-un interviu publicat în Dilema) ca tocmai aceste publicaţii periodice să reamintească legătura adîncă dintre cărţile naumiene şi viaţa lui poetică. „M-am gîndit“, spunea soţia lui Gellu Naum (şi, totodată, unul dintre personajele lui privilegiate), „nu numai la o recitire, dar şi la o legătură pe care să o facă aceste caiete anuale (s.m.) între cărţile sale – poezia, proza, teatrul – şi modul său de viaţă. De aceea ideea lui Dan Stanciu mi s-a părut foarte bună. Dacă îi cunoşti scrisorile rămase în arhivă, fotografiile, cercul de prieteni, felul în care trăia – vezi altfel diversele amănunte din opera lui. Caietele vor ilustra cel mai bine ideea că opera lui Gellu Naum a fost modul lui de viaţă.“ În practică însă, ca întotdeauna, lucrurile s-au dovenit mai complicate, astfel încît al doilea număr – la fel de substanţial – a apărut abia după alţi patru ani. Iar al treilea, după alţi cinci…
DE ACELASI AUTOR Teatrul indignat Trenul groazei Poveşti de viaţă Marea topire Şi ast
