Sâmbăta dimineaţă, în biserica din Păun, judeţul Iaşi, fie că e sărbătoare sau nu, lumea vine grămăjoară să asculte Liturghia şi să pună pe mesele din prăznicar pomeni pentru cei plecaţi de pe lume. Sunt atât de multe, încât aproape că-ţi vine s-alegi. Colaci mari, cu frunzuliţe de acant, colăcei ademenitori, de mâncat dintr-o răsuflare, pâini mari, rotunde şi dese, ca să ţină o săptămână, cozonaci şi covrigei de post, să fie de sufletul adormiţilor.
Multe dintre aceste pomeni sunt făcute de mâna Elenei (Lenuţa) Luca, gospodina care, după 27 de ani munciţi la CAP, a hotărât să nu se pensioneze şi de la îndatoririle femeii vrednice de la ţară.
POMENILE
Prăznicarul, un fel de "casă", lângă biserică, unde sunt întinse mesele cu pomeni, a fost construit cu ajutorul lui Petrică Luca, soţul dumneaei. Aici aduc gospodinele satului toate "pomenile", să fie sfinţite, înainte de a fi împărţite celor sărmani. Cele mai multe dintre aceste femei, ca şi Elena Luca, nu cumpără bucatele, ci le pregătesc din ceea ce au în gospodărie, încă din noaptea de vineri.
În familia Luca se face mâncare la cazan, se umplu cuptoarele şi se face salata de vinete. Cei doi soţi Luca sunt ajutaţi de fata lor, Liliana, care şi-a făcut o agenţie poştală în curtea casei părinteşti, de ginerele Mihai, care face toată săptămâna naveta la Iaşi, şi de Sorina, nepoata care se pregăteşte pentru admiterea la liceu.
"Uneori, sunt şi 100 de oameni care vin cu pomeni la prăznicar şi mă străduiesc să ajut şi eu cu ceva. Pomana trebuie să conţină multe produse de panificaţie; nu doar pâine şi colaci, dar şi cornuleţe sau cozonac de post (cum e acuma, timpul, înaintea Paştelui)."
FAMILIA TRADIŢIONALĂ ÎN FAŢA CRIZEI
Se descurcă familia Luca? Se descurcă. Au, ne spun, de toate, ca să trăiască simplu şi frumos. "Dacă munceşti, nu te dovedeşte cr