Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roman a fost felicitat de prieteni şi inamici

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 iulie 2006 ·

Petre Roman împlineşte astăzi 60 de ani, eveniment care va fi sărbătorit în familie, dar care a fost marcat cum se cuvine şi ieri, în cadrul unei întâlniri cu iz politico-monden, care a avut Petre Roman împlineşte astăzi 60 de ani, eveniment care va fi sărbătorit în familie, dar care a fost marcat cum se cuvine şi ieri, în cadrul unei întâlniri cu iz politico-monden, care a avut loc la prânz, la Casa oamenilor de ştiinţă. Fostul prim-ministru a dorit ca schimbarea prefixului să fie şi momentul în care să treacă definitiv peste orice fel de disensiuni avute în trecut cu partenerii politici, aşa că pe lista sa de invitaţi au figurat toate numele importante ale vieţii politice de după 1989.

Dintre aceştia au lipsit de la întâlnirea aniversară Emil Constantinescu şi Călin Popescu Tăriceanu, ambii aflaţi în concediu, Patriarhul Teoctist care a trimis un mesaj, Mugur Isărescu şi preşedintele Traian Băsescu, care a renunţat în ultimul moment să vină la Casa oamenilor de ştiinţă pentru că ultimele evenimente legate de demisiile şefilor serviciilor secrete i-au dat peste cap agenda de lucru. şeful statului i-a trimis însă sărbătoritului, printr-o fată frumoasă, angajat SPP, un imens coş cu trandafiri galbeni. În schimb, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Atanasie Stănculescu, Bogdan Baltazar, Adrian Severin, Doru Viorel Ursu, Anton Vătăşescu, Daniel Dăianu, primarul Adriean Videanu, Mircea Geoană, Sebastian Vlădescu, Radu Vasile cu soţia, Niculae Spiroiu, Mihnea Moţoc, Ecaterina Andronescu, familia de medici Ileana şi Bogdan Marinescu au răspuns prezent invitaţiei şi s-au simţit bine la petrecere judecând după faptul că toţi au stat până la momentul tăierii tortului. Ion Iliescu, care a fost, ca de obicei, vedeta întâlnirii, a plecat printre primii, mai ales că ieri mai avea de sărbătorit ceva de suflet, împlinirea a 55 de ani de c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 17 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 39 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 43 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°