E totusi un semn de maturitate, chiar daca, repet, aceasta maturitate se concretizeaza in refuzul exercitarii principalului atu al democratiei: votul. Dar nu reprezinta, oare, chiar acest refuz cea mai usturatoare lectie acordata de populatie clasei politice? Ieri s-au dat publicitatii rezultatele finale ale alegerilor parlamentare. Nu am de gind sa comentez reusitele sau esecurile partidelor inscrise in cursa, ci sa ma opresc putin asupra unui aspect foarte important: prezenta cetatenilor la vot. Care, se stie deja, a fost in jur de 40%. Putin, extrem de putin, mai putin ca niciodata. Cum se explica acest absenteism masiv? In afara judetelor Harghita si Covasna, unde procentul a fost, ca intotdeauna, ridicat (ceea ce explica depasirea pragului de 5% de catre UDMR), in restul tarii oamenii au preferat sa stea linistiti acasa. Mai mult decit atit, statisticile indica faptul ca in mediul urban s-a votat mai putin decit in cel rural; in plus, capitala a bifat anul acesta polul negativ. Zilele acestea, liderii formatiunilor politice care au reusit sa adune, cu chiu, cu vai suficiente voturi ca sa-si reprezinte alegatorii in Parlament isi sarbatoresc, pe toate posturile de televiziune, victoria, afisind zimbete de conjunctura si emanind un optimism pentru care nu stiu unde gasesc resurse. Caci adevarul este altul: niciodata nu s-a manifestat la noi o mai acuta scirba fata de tot ce inseamna clasa politica. De regula, marile victorii electorale au fost rezultatul unui vot de blam acordat partidului aflat, pina la momentul respectiv, la putere. Acum nici macar de asa ceva nu mai poate fi vorba, intrucit nici opozitia nu mai inspira incredere. In ultimii ani, scena politica s-a transformat intr-un spatiu de mahalagism autentic, in care indivizi doldora de orgolii, patimasi, imaturi isi arunca vorbe grele si isi aplica in vazul tuturor lovituri sub centura. La noi, ideea de a