Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Armaghedonul după Băsescu şi Tăriceanu

Publicat in Adevarul, miercuri 11 aprilie 2007 ·

Deşi nu apare în calendar, pe anul ăsta, Paştii vor fi urmaţi de Armaghedonul după Băsescu şi Tăriceanu. Zilele de sărbătoare nu au fost decât un scurt moment de acalmie şi nicidecum Deşi nu apare în calendar, pe anul ăsta, Paştii vor fi urmaţi de Armaghedonul după Băsescu şi Tăriceanu. Zilele de sărbătoare nu au fost decât un scurt moment de acalmie şi nicidecum prilej de smerenie pentru ireductibilii inamici ai politicii româneşti. Decizia Curţii Constituţionale nu recomandă suspendarea, dar lasă, à la Solomon, formulări ceţoase taman bune să realimenteze polemicile în loc să le stingă. De la Sibiu, preşedintele a dat de înţeles că are de gând să-i popească pe mulţi după revenirea la treburile zilnice de la Cotroceni, iar premierul şi-a înscăunat oamenii în posturile-cheie ale noii guvernări. Din punct de vedere numeric, tabăra antiprezidenţială este mult superioară susţinătorilor şefului statului. Scos de la guvernare, PD se vede şi în incapacitate de a aduna aliaţi care să se bată în parlament pentru Traian Băsescu. A trebuit să vină tot Traian Băsescu pentru a pune artileria grea pe acest Cabinet pe care l-a făcut cu ou şi cu oţet, dar l-a numit în funcţie pentru că era un guvern legitim şi legal, ceea ce Boc şi compania nu aflaseră încă. Cu flerul său populist, preşedintele a dat acolo unde doare, punând în opoziţie poporul obidit cu profitorii noii puteri executive. E clar că şeful statului va taxa dur greşelile noilor miniştri şi, după cum arată lista guvernului, nici nu va avea mult de aşteptat. De partea cealaltă, PSD este, ca întotdeauna, confuz. Luptele interne pentru putere, înclinaţia unor lideri pentru pertractări şi sforării, indecizia la vârf lasă loc pentru speculaţii. O negociere subterană e oricând posibilă, chiar dacă până acum pesediştii n-au câştigat mai nimic din înţelegerile cu preşedinţia, cazul George Maior fiind elocvent. Surpriza a venit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum o ora
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 4 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum o ora
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 2 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii

Mediafax acum 27 minute
Legea iniţiată de pesedistul Alfred Simonis, cea care impune scoaterea păcănelelor din localităţile cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, ar fi trebuit să intre în vigoare pe 28 aprilie. ONJN a publicat astăzi o prevedere care spune că tre

Compania de distribuţie şi logistică Aquila a preluat distribuitorul Parmafood

News.ro acum 44 minute
Compania de distribuţie şi logistică Aquila a anunţat vineri că a finalizat tranzacţia pentru achiziţionarea a 100% din părţile sociale ale companiilor Parmafood Group Distribution SRL şi Parmafood Trading SRL. ”Aquila (simbol bursier AQ), lider în

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 3 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°