Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acțiune europeană pe străzile Mehedințiului/ Polițiștii participă la o acțiune fără precedent, desfășurată simultan în 25 de state europene

Publicat in Adevarul, marți 7 iunie 2011 ·

Oamenii legii caută șoferi care conduc sub influența alcoolului sau drogurilor, încercând să prevină una din principalele cauze ale accidentelor.

Acțiunea a demarat în această săptămână și se va întinde pe o perioadă de o săptămână, vizând depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului, drogurilor su medicametelor care provoacă stări de somnolență sau euforie.

Întreaga operațiune este coordonată de TISPOL(European Traffic Police Network). La nivelul Mehedințiului, un efectiv de peste 30 de polițiști vor efectua testări în trafic, pentru a depista astfel de abateri grave. În plus, șoferii vor primii informații despre tragediile ce pot fi provocate de cei care se urcă la volan sub influența băuturii sau drogurilor.

„Activităţile din această săptămână vin în copletarea acţiunilor organizate în mod uzual de fiecare stat în parte şi au rolul de a creşte gradul de conştientizare a pericolelor generate de conducerea sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, atât medicamente care provoacă efecte secundare similare administrării de droguri, cât şi droguri propriu-zise”, ne-a spus șeful poliției rutiere Mehedinți, Gabriel Lică.

Accidente grave provocate de alcool

Conform datelor TISPOL, la nivel european, conducerea sub influenţa alcoolului sau a drogurilor reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere, alături de viteza excesivă.

În Mehedinți, numai anul acesta, patru persoane au fost grav rănite, iar alte 11 s-au ales cu accidentări mai ușoare, în urma unor accidente având drept cauză conducerea sub influența alcoolului.

În plus, polițiștii mehedințeni au surpsins și doi șoferi care consumaseră etnobotanice. În 2011, polițiștii au constat 122 de încălcări ale legislației referitoare la alcool, aplicând amenzi în valoare totală de peste 73.000 de lei.

Medicamentele, o probl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 18 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 18 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 21 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 34 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°